Soţia şefului statului, Carmen Iohannis, a declarat, duminică, la Sibiu, răspunzând unei întrebări, că este mult mai bine ca un copil să fie într-o şcoală, iar acest lucru este atât în beneficiul lui, cât şi al familiei, adăugând că oamenii sunt ”fiinţe sociale” şi trebuie să fie cât mai mulţi împreună.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Este mult mai bine să fie (n.r. - copilul) într-o şcoală, într-o comunitate, este în beneficiul lui şi al familiei. Nici nu se compară, suntem fiinţe sociale, trebuie să fim cât mai mulţi împreună, aşa ne simţim bine”, a spus jurnaliştilor Carmen Iohannis.

Soţia şefului statului a participat, duminică după-amiază, timp de o oră şi jumătate, la evenimentul "Kids Day" din cadrul turneului de tenis Sibiu Open, unde s-a întâlnit cu mai mulţi copii care practică diverse sporturi, a făcut poze cu aceştia, apoi a jucat tenis.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În urmă cu câteva zile, cântăreaţa Dana Nălbaru scria pe blogul său că, împreună cu soţul său, actorul Dragoş Bucur, şi cu fiica lor de nouă ani, Sofia, au decis să o retragă pe fetiţă de la şcoală şi să înveţe în sistem ”home schooling”.

”Am retras-o pe Sofia de la şcoală. De tot. Am ales ca ea să înveţe în sistem home schooling despre lucrurile care îi plac şi fără constrângeri, fără competiţii impuse, fără note sau calificative. Ne-am gândit bine înainte de a lua această decizie şi ne-am făcut temele înainte de a ne arunca spre un asemenea viitor”, a scris Dana Nălbaru.

Postarea cântăreţei a stârnit numeroase reacţii în presă şi pe reţelele de socializare. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.