Aproximativ 22.500 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne vor fi de serviciu, zilnic, în minivacanţa de Ziua Unirii Principatelor Române. Astfel, peste 14.00 de poliţişti rutieri vor prezenţi pe drumuri publice, iar 5.000 de pompieri sunt pregătiţi zilnic să intervină în cazul apariţiei unor situaţii de urgenţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne au anunţat, joi, că de Ziua Unirii Principatelor Române şi în weekendul care urmează, în fiecare zi, la nivelul întregii ţări vor fi de serviciu aproximativ 22.500 de angajaţi MAI, majoritatea de la structurile operative.
 
”Aproximativ 1.400 de poliţişti rutieri vor fi prezenţi pe drumurile publice, mai ales pe cele care se aglomerează de obicei în timpul minivacanţelor. Poliţiştii vor fi pregătiţi să intervină pentru fluidizarea circulaţiei, dar şi pentru scoaterea din trafic a şoferilor care conduc agresiv şi periculos, inclusiv ca urmare a consumului de alcool sau substanţe interzise”.
 
Reprezentanţii MAI recomandă şoferilor să conducă prudent şi să se intereseze din timp cu privire la condiţiile de drum şi de trafic pentru a-şi putea reconfigura traseul în caz de nevoie. 
 
De asemenea, pentru prevenirea unor incidente în trafic şi a blocajelor rutiere, echipajele de poliţie vor fi prezente şi pe căile de acces şi în zonele adiacente locurilor de desfăşurare a unor evenimente la care se estimează că va participa un număr semnificativ de persoane.  
 
La nivel naţional, cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române vor fi organizate activităţi în aproximativ 130 de locaţii, la care se estimează participarea a peste 60.000 de persoane, cele mai semnificative ca număr de participanţi fiind evenimentele din Iaşi şi Focşani. 
 
Angajaţii MAI vor fi prezenţi în locurile de desfăşurare a evenimentelor cu public numeros şi pe traseele de deplasare, dar şi în zona aeroporturilor, gărilor şi autogărilor, în trenurile de călători şi în staţiunile turistice în scopul prevenirii incidentelor şi a faptelor antisociale.
 
De asemenea, va fi acordată o atenţie sporită locurilor în care vor fi organizate acţiuni de protest pentru a asigura desfăşurarea acestora în condiţii de legalitate şi de siguranţă pentru participanţi şi pentru ceilalţi cetăţeni.
 
”Conducerea MAI a solicitat efectivelor să aibă o prezenţă vizibilă în stradă şi să acţioneze în toate situaţiile cu profesionalism, calm, tact şi fermitate. Recomandăm persoanelor prezente la evenimente publice, indiferent de natura acestora, să respecte indicaţiile organizatorilor şi ale efectivelor MAI, să adopte un comportament civilizat şi responsabil, să evite conflictele de orice natură şi să nu desfăşoare acţiuni şi nici să nu incite la acţiuni prin care încearcă să împiedice desfăşurarea normală a evenimentului. În cazul sesizării unui comportament antisocial sau dacă sunteţi în pericol, vă îndemnăm să apelaţi la angajaţii MAI”, au mai transmis reprezentanţii MAI. 
 
De asemenea, în aceeaşi perioadă, aproape 5.000 de pompieri sunt pregătiţi să intervină, zilnic, la nivel naţional, atât pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, cât şi pentru gestionarea celorlalte tipuri de misiuni aflate în competenţă. 
 
Astfel, reprezentanţii inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă sunt pregătiţi să acţioneze cu peste 4.000 de mijloace tehnice, dintre care aproape 1.000 echipaje de stingere, 121 echipaje de descarcerare, precum şi peste 500 echipaje SMURD, care includ ambulanţe de prim ajutor, unităţi de terapie intensivă mobilă (inclusiv pentru transportul nou-născuţilor), autospeciale pentru transport personal şi victime multiple, precum şi autospeciale de descarcerare.
 
”Întrucât o parte dintre cetăţeni vor alege să îşi petreacă timpul liber în zone montane şi în alte destinaţii turistice, IGSU a dispus ca în funcţie de nevoi să fie operaţionalizate puncte de lucru cu activitate temporară, care să asigure intervenţia imediată în cazul producerii unor situaţii de urgenţă în zonele din proximitatea pârtiilor de schi sau în alte locaţii cu aflux mare de persoane. La acest moment, un astfel de punct de lucru există deja în staţiunea Păltiniş din judeţul Sibiu, pentru furnizarea răspunsului eficient la potenţialele situaţii de urgenţă care se pot produce în această zonă turistică”, a precizat sursa citată. 
 
Totodată, oamenii sunt sfătuiţi să nu pornească la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar dacă deplasarea este absolut necesară, să se informeze, în prealabil, dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate, iar autoturismul să fie echipat pentru circulaţia în condiţii de iarnă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.