Reţeaua de clinici dentare Dr. Ardeleanu anunţă lansarea campaniei de responsabilitate socială "Dăruim Zâmbete", o iniţiativă menită să aducă bucurie şi sănătate orală copiilor din familii nevoiaşe din comunităţile în care suntem prezenţi: Olteniţa, Giurgiu şi Slobozia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Prin această campanie, https://clinicileardeleanu.ro/ se angajează să ofere tratamente dentare gratuite în valoare de 2500 de lei fiecărui copil sub 14 ani, selectat din familiile nevoiaşe din aceste comunităţi. Scopul campaniei "Dăruim Zâmbete" este de a îmbunătăţi sănătatea orală a copiilor şi de a le oferi un motiv în plus să zâmbească în această perioadă festivă.

Pentru a asigura că ajutorul ajunge acolo unde este cu adevărat nevoie, clinicile Dr. Ardeleanu invită comunitatea să participe activ prin semnalarea cazurilor de copii aflaţi în dificultate. Până pe data de 20 decembrie 2023, doritorii pot completa un formular disponibil pe site-ul clinicii, la adresa: clinicileardeleanu.ro/daruim. Selecţia familiilor beneficiare va fi făcută cu atenţie, urmând să fie anunţată pe data de 21 decembrie 2023.

Dr. Virginia Ardeleanu, liderul echipei medicale şi co-fondatoarea reţelei:

"În spiritul sărbătorilor de iarnă, ne dorim să aducem un zâmbet pe chipul copiilor care se confruntă cu dificultăţi şi să le oferim speranţa unui viitor mai sănătos. Această campanie este o expresie a dedicării noastre pentru comunitate şi un pas important în misiunea noastră de a oferi servicii dentare accesibile şi de înaltă calitate."

Astfel, Dr. Virginia Ardeleanu subliniază angajamentul clinicii pentru îmbunătăţirea accesului la servicii dentare de calitate.

Despre clinicile Dr. Ardeleanu

Dr. Ardeleanu este o reţea de clinici dentare ce oferă o gamă largă de servicii, de la stomatologie generală până la implantologie şi tratamente estetice. Sub îndrumarea Dr. Virginiei Ardeleanu, echipa de specialişti se dedică oferirii de servicii de înaltă calitate, adaptate nevoilor fiecărui pacient.

Pentru mai multe informaţii despre campania "Dăruim Zâmbete" şi despre serviciile oferite de Dr. Ardeleanu, vă invităm să vizitaţi clinicileardeleanu.ro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.