PSD şi PNL refuză să susţină iniţiativa USR care ar obliga centrele rezidenţiale să aibă camere de supraveghere video funcţionale, acuză, miercuri, USR, precizând că scopul propunerii este prevenirea abuzurilor asupra copiilor instituţionalizaţi, a persoanelor cu dizabilităţi şi a bătrânilor fără sprijin.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de rpesă transmis, miercuri, de USR, proiectul de lege, iniţiat de deputatul USR Emanuel Ungureanu, prevede instalarea de camere video în centrele de plasament şi în serviciile sociale publice sau private unde locuiesc persoane aflate în situaţii de risc.

Măsura ar asigura protecţia beneficiarilor şi ar oferi autorităţilor probe clare în cazuri de abuz sau neglijenţă.

”Unde-i lege nu-i tocmeală. Dacă se stabileşte prin lege că trebuie să existe camere video peste tot, în condiţiile legii şi respectând cerinţele GDPR de stocare a informaţiei şi legislaţia europeană, nu inventăm noi acum apa caldă. Camere de luat vederi există peste tot in spitalele din Spania, din Franţa, din Italia, din Grecia, în Polonia, în Ungaria. Vă aduc aminte de cazul grav de la Spitalul Sf. Pantelimon, unde doctorii şi asistentele se filmau reciproc, acuzându-se că nu fac tratamentele corespunzător, lăsând pacienţii să moară. Ancheta nu ştim cum s-a terminat, deoarece procurorii s-au plâns că nu există imagini independente, iar camerele de luat vederi ale spitalului nu erau amplasate unde trebuie”, a argumentat Emanuel Ungureanu în Comisia de muncă, familie şi protecţie socială din Senat.

Potrivit USR, ”în mod surprinzător”, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţiei, Cristina Mirela Cuculas, a declarat că ”Guvernul nu susţine iniţiativa”, invocând dreptul la viaţă privată al copiilor şi regulile de stocare a datelor.

”Nu a oferit soluţii alternative pentru prevenirea abuzurilor sau asigurarea unui minim de transparenţă în centrele sociale. Senatoarea PSD Viorica Stoiciu, vicepreşedintă a Comisiei pentru drepturile omului, a respins la rândul ei iniţiativa, deşi camerele de supraveghere ar contribui la siguranţa beneficiarilor şi la respectarea standardelor de îngrijire”, a mai transmis USR.

Formaţiunea consideră că protejarea copiilor, bătrânilor şi persoanelor cu dizabilităţi trebuie să primeze.

”Supravegherea video nu încalcă drepturile nimănui atunci când este reglementată clar, cu respectarea GDPR. În schimb, lipsa acesteia a permis abuzuri grave, precum cele din «azilele groazei»”, a mai transmis USR.  

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.