Şedinţele de judecată din procesele civile ar putea să se desfăşoare, în anumite condiţii, în regim de videoconferinţă, măsura fiind prevăzută într-un proiect de lege iniţiat de deputata USR Oana Murariu, care îi va scuti pe oameni de drumuri şi costuri şi va contribui la reducerea duratei proceselor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Digitalizarea Justiţiei a fost şi rămâne o prioritate a USR, iar astăzi facem un nou pas în această direcţie. Peste 90% din sălile de judecată sunt dotate cu sisteme de videoconferinţă din vremea pandemiei. Costurile pentru dotarea şi celorlalte sunt minimale. Soluţia propusă ar urma să se aplice pentru început în procesele care se amână fără discuţie, adică unde există anumite condiţii care nu sunt îndeplinite şi care vor duce automat la o soluţie de amânare. Astfel, scutim oamenii de drumuri inutile şi de costurile asociate”, subliniază deputata Oana Murariu.

USR arată că măsura propusă ar contribui şi la scurtarea duratei proceselor.

” În prezent, pentru că anticipează amânarea, părţile nu vin de multe ori la şedinţa de judecată, iar la acel termen pot interveni şi alte elemente, cum ar fi depunerea unor noi înscrisuri ori a unor cereri de intervenţie în dosar. Unele dintre aceste situaţii pot duce la o nouă amânare la următorul termen de judecată dacă nu sunt comunicate între timp părţilor. Dacă proiectul USR este adoptat, aceste situaţii ar fi evitate pe viitor”, precizează formaţiunea. „

În procesele care se amână fără discuţii, părţile vor putea opta pentru regimul de videoconferinţă sau pentru participarea fizică în sala de judecată. Asigurăm o posibilitate suplimentară de desfăşurare a proceselor prin instrumente digitale, de o manieră care să crească, în final, calitatea şi eficienţa actului de justiţie, în beneficiul justiţiabililor”, adaugă deputata USR.

Oana Murariu, deputată USR de Cluj, este cea care a iniţiat şi a reuşit adoptarea legii (192/2022) prin care hotărârile judecătoreşti sunt comunicate în prezent pe e-mail, ceva absolut firesc, şi a legii (139/2024) prin care experţii judiciari sunt desemnaţi digital şi în funcţie de gradul lor de încărcare, o altă măsură ce contribuie la scurtarea duratei proceselor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.