Un videoclip de promovare a cărţii preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, intitulată ”În slujba ţării”, a fost lansat joi, acesta incluzând imagini din lupte din Afganistan şi Irak. În acestea apare şi Ciucă, pe atunci comandant al Batalionului 26 Infanterie ”Neagoe Basarab”.
UPDATE: Într-unul dintre comentariile de la postarea de pe Facebook, preşedintele PNL afirmă că a fost tot timpul mândru de camarazii săi.
”Pe tot parcursul carierei mele militare am fost mândru de camarazii mei, alături de care m-am instruit şi am luptat. Am fost permanent printre ei, la bine şi la greu. Sunt convins că cei care sunt cu adevărat interesaţi vor afla adevărul despre modul exemplar în care s-au purtat militarii români în misiunile executate în teatrele de operaţii externe. Mărturie stau mesajele celor cu care am fost acolo, în noaptea de 14/15 mai 2004. Vă mulţumesc tuturor pentru mesajele de susţinere”, a scris Ciucă.
Videoclipul postat pe Facebook joi dimineaţă a strâns peste 6.800 de reacţii, peste 600 de comentarii şi aproape 2.000 de distribuiri.
ŞTIRE INIŢIALĂ: În videoclip sunt incluse imagini cu Batalionul 26 Infanterie ”Neagoe Basarab”, dislocat în Afganistan, şi cu Nicolae Ciucă, pe atunci locotenent colonel, comandant al batalionului de infanterie participant la misiune în Irak, în 2004.
Ciucă povesteşte despre o misiune în care ”a fost o ploaie de lovituri de AG-7, peste 24 de lovituri”.
”Una dintre ele a lovit la o jumătate de metru în rambleul drumului, în faţa transportorului în care mă aflam”, relatează el.
În videoclip sunt şi imagini cu regizorul Sergiu Nicolaescu, el vorbind despre misiunile soldaţilor: ”Ei fac pagini de istorie pentru România”, dar şi cu fostul ministru al Apărării Ioan Mircea Paşcu, el remarcând reputaţia bună a militarilor români.
De asemenea, sunt prezentate şi alte momente din cariera lui Nicolae Ciucă, videoclipul încheindu-se cu coperta cărţii acestuia, ”În slujba ţării”, care urmează să fie disponibilă în curând pe site-ul nicolaeciuca.ro.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.