Deputatul Elena Udrea a anunţat, miercuri, că va candida ca independent la alegerile parlamentare, că va strânge semnături în stradă şi îşi va face o campanie ieftină pe Facebook, precizând că nu s-a consultat cu fostul preşedinte Traian Băsescu, iar de aici drumurile lor se despart.
"Am luat decizia de a candida ca independent. O să strâng semnături în stradă şi o să-mi fac o campanie ieftină pe Facebook. Nu m-am consultat cu fostul preşedinte. De aici drumurile noastre se despart", a spus Elena Udrea, după ce s-a încheiat şedinţa de judecată de la instanţa supremă în dosarul „Gala Bute”.
Elena Udrea a precizat că îşi doreşte să ajungă şefa Comisiei de control al SRI.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Am obligaţia să candidez la aceste alegeri, având în vedere ce am făcut în aceşti ani", a mai spus Udrea.
În urmă cu o săptămână, Elena Udrea spunea că nu este hotărâtă dacă va mai candida la alegerile parlamentare, susţinând că este evidentă o implicare a Direcţiei Naţionale Anticorupţie în activitatea politică.
În 6 august, Udrea spunea, într-un interviu pentru Digi 24, că nu va candida la alegerile parlamentare, că politica s-a degradat deşi au venit tineri, care au avut ”apucături capitaliste”, dar au moştenit şi practicile de nepotism de dinainte de 1989.
Despre Traian Băsescu, ea a spus că fostul preşedinte ”rămâne un reper în politica românească”.
Întrebată dacă rămâne apropiată de PMP, Elena Udrea a răspuns: ”E partidul pe care l-am crescut, pe care l-am construit. Cel mai frumos proiect politic din ultimii 26 de ani a fost PMP. Rămân apropiată, voi vota PMP, voi susţine liderii PMP”.
Elena Udrea a fost pusă, în 22 septembrie, sub control judiciar de procurorii DNA, în dosarul privind finanţarea campaniei electorale din 2009 a lui Traian Băsescu, fiind acuzată de cinci infracţiuni de spălare de bani.
În acelaşi dosar a fost pusă sub control judiciar şi Ioana Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu. Ea este acuzată de instigare la abuz în serviciu şi la spălare de bani. Tot sub control judiciar, în aceeaşi cauză, sunt cercetaţi fostul secretar general al Ministerului Dezvoltării Gheorghe Nastasia, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea Victor Tarhon, Ioan Silviu Wagner, fost director general al Oil Terminal, şi omul de afaceri Giovanni Mario Francesco, fostul concubin al Ioanei Băsescu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.