Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat pentru News.ro că liberalii vor depune miercuri moţiunea de cenzură împotriva Guvernului pe tema adoptării de către Cabinetul Grindeanu a ordonanţei de urgenţă de modificare a codurilor penale.
Raluca Turcan a mai spus că liberalii au reuşit să strângă toate semnăturile de care aveau nevoie pentru depunerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului. Potrivit preşedintelui interimar al PNL, documentul a fost semnat de parlamentarii liberali şi cei ai USR.
Conducerea PNL hotărâse, joi, ca partidul să depună o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu în cazul în care ordonanţele privind graţierea şi modificarea codurilor penale vor fi adoptate.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Raluca Turcan a reacţionat marţi seara şi pe Facebook la adoptarea de către Guvern a ordonanţei de urgenţă privind modificarea codurilor penale, spunând despre membrii Cabinetului Grindeanu că, precum ”hoţii, noaptea, l-au albit pe Liviu Dragnea”.
”Ca hoţii, noaptea, l-au albit pe Liviu Dragnea. România se află într-un moment de cotitură. La 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană şi aproape 100 de ani de la Marea Unire, un partid câştigă alegerile şi guvernează fără pic de ruşine, pentru hoţi”, a scris Raluca Turcan pe Facebook la câteva minute după adoptarea de către Guvern a ordonanţei de urgenţă privind modificarea codurilor penale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.