Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, întrebat dacă legea pensiilor speciale va fi adoptată de Camera Deputaţilor până la finalul acestei săptămâni, a declarat că ar minţi dacă ar spune că problema este rezolvată, precizând că dacă Ministerul Muncii s-ar mişca mai rapid ar putea intra acel draft în procedură parlamentară până la finalul săptămânii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Ionuţ Stroe a declarat luni, la Prima News, că în scurt timp va fi promovat un act legislativ privind pensiile speciale.  
“Cât priveşte legea privind eliminarea pensiilor speciale, la ora 13 există la Guvern o întâlnire la solicitarea primului-ministru împreună cu ministerul Muncii, probabil că şi domnul Ciolacu va fi acolo pentru promovararea acestui act normativ. S-au încheiat discuţiile cu Comisia Europeană, avem raportul de analiză al Băncii Mondiale, avem consultanţa oferită privind modul cum putem face acest lucru. Nu ne rămâne decât să transferăm în legislaţie toate prevederile, recomandările şi modul în care putem promova acest act normativ. La fel, Ministerul Muncii este prezent la această întâlnire şi probabil că într-un interval foarte scurt de timp vom promova un asemenea act legislativ”, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL. 
Întrebat dacă el crede că legea pensiilor speciale va fi adoptată în Camera Deputaţilor în această săptămână, Ionuţ Stroe a răspuns: “Aş minţi dacă v-aş spune că problema este rezolvată. Există proiect în momentul de faţă la Senat în comisii. Dacă Ministerul Muncii s-ar mişca suficient de rapid şi în urma întâlnirii de astăzi ar transmite Parlamentului amendamentele, măsurile, propunerile pentru a îmbunătăţi acest act legislativ, am putea avea în procedură parlamentară acel draft pe un vot final până la sfârşitul acestei săptămâni. Dar, având în vedere experienţa altor legi care au fost declarate neconstituţionale, nu aş miza pe o grabă sau pe o accelerare forţată a acestui proces legislativ pentru că de data asta ne propunem să promovăm un proiect care să stea în picioare indiferent de cum va fi contestat ulterior sau de testul de constituţionalitate de la Curte. Avem expertiză internaţională, noi, liberalii, suntem deja la al treilea proiect legislativ pe care îl elaborăm pentru eliminarea pensiilor speciale şi ne dorim ca de data asta să fie unul cu rezultate concrete, să nu fie întors în Parlament pentru motive care ţin de constituţionalitate şi evident de legalitate”.
El a adăugat că trebuie construit un sistem de pensii care să fie şi sustenabil. 
“Trebuie să construim un sistem de pensii care să fie şi sustenabil, trebuie să echivalăm regimul acesta special de până acum cu principiul contributivităţii. Sunt lucruri foarte complicate. Nu ştim dacă o săptămână ar fi suficient, dar dacă  Ministerul Muncii va depune un efort suplimentar probabil va putea să facă într-o săptămână ce nu a făcut în câteva luni”, a mai transmis Ionuţ Stroe.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.