Sebastian-Constantin Popescu şi-a depus, sâmbătă, la Biroul Electoral Central (BEC) candidatura la alegerile prezidenţiale din partea Partidului Noua Românie. La alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, el a obţinut 0,16% din totalul voturilor valabil exprimate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Biroul Electoral Central pentru alegerea preşedintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 15.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură a domnului Sebastian-Constantin Popescu, desemnat de Partidul Noua Românie (PNR) pentru funcţia de preşedinte al României. Odată cu propunerea de candidatură a fost transmis spre analiză şi semnul electoral pe care Partidul Noua Românie (PNR) doreşte să îl utilizeze în cadrul alegerilor prezidenţiale”, a informat, sâmbătă seară, BEC.

În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (2) şi art. 30 alin. (6) din Legea nr. 370/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Biroul Electoral Central urmează să analizeze şi să se pronunţe cu privire la îndeplinirea condiţiilor de legalitate pentru înregistrarea candidaturii şi a semnului electoral.

Potrivit datelor comunicate de BEC în noiembrie anul trecut, la alegerile din 24 noiembrie Sebastian-Constantin Popescu a obţinut 14.683 voturi valabil exprimate, reprezentând 0,16% din totalul voturilor valabil exprimate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.