Ceremonia de depunere a jurământului de către noul Guvern a fost tratată de preşedintele Klaus Iohannis ca o scenetă, desfăşurată în trei acte bine calculate: după un discurs uşor despre priorităţile României, în care nu a ezitat să ironizeze măsurile programului de guvernare, Iohannis s-a întors către şeful PSD, ignorat la începutul ceremoniei, apoi a chemat Guvernul la poză, lăsându-l pe Sorin Grindeanu indecis dacă să accepte sau nu invitaţia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Atmosfera în sala Unirii de la Palatul Cotroceni era una încărcată încă de dinainte de sosirea preşedintelui Iohannis. În dreapta pupitrului oficial se încolonase, cu câteva minute înainte de ora 19.00 fix, noul Cabinet, într-un şir atipic de lung - 26 de miniştri -, în frunte cu Sorin Grindeanu, premierul desemnat. În faţa lor, într-un alt şir, atipic de scurt, stăteau preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu. Alături de ei, doi consilieri prezidenţiali: Cosmin Marinescu, din Departamentul Economic, şi Laurenţiu Ştefan, din Departamentul de Politică Internă.

Atipic şi pentru şeful statului, Iohannis a intrat în sală la două minute după ora 19.00, dând startul ceremoniei odată cu intonarea imnului.

Timp de peste 20 de minute, miniştrii au venit pe rând la pupitru, unde au jurat pe Biblie, au rostit jurământul de credinţă şi au semnat decretul de numire în funcţie. Ca la toate aceste evenimente, s-au găsit miniştri care au uitat să semneze, au uitat să pună mâna pe Biblie sau şi-au pierdut puţin glasul de emoţie, însă peste toate acestea se simţea încordarea din sală, în special din rândul şefilor PSD şi ALDE: Tăriceanu privea încruntat undeva peste capul miniştrilor, în timp ce Liviu Dragnea îi privea cu un zâmbet fix, fără a întoarce o secundă capul către Klaus Iohannis.

Aşteptarea era, desigur, pentru discursul preşedintelui, care se apropia cu fiecare ministru care îi înmâna şefului statului mapa cu decretul semnat.

Când a apărut Klaus Iohannis la microfon, toate privirile s-au întors către el, mai puţin cele ale lui Dragnea şi Tăriceanu, care continuau să privească şirul de miniştri. Preşedintele, cu un zâmbet relaxat pe faţă, şi-a început discursul, "şcolind" Cabinetul cu privire la direcţiile majore asupra cărora trebuie să se aplece: orientarea pro-europeană, pro-NATO, justiţia independentă, statul de drept şi securitatea.

O singură dată i-a privit Iohannis pe liderii PSD şi ALDE, pe care nici nu îi menţionase în deschiderea discursului său: în momentul în care a vorbit despre "circul" campaniei electorale şi despre aşteptările privind punerea în aplicare a programului de guvernare. Deschizând frazele cu "onoraţi miniştri", Iohannis a ironizat tăierile de taxe şi creşterile salariale promise de Guvern, identificate ca atare mai mult ca urmare a zâmbetului cu care le rostea.

Iar dacă audienţa se aştepta ca discursul lui Iohannis să se încheie cu acel "Succes!" urat Guvernului, preşedintele doar ridicase cortina asupra scenei numărul doi, cea în care s-a adresat "musafirilor" Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, care, surprinşi, s-au întors cu privirea, în sfârşit, către Iohannis.

"Domnule Dragnea, aflarăm de la TV că sunteţi singurul care cunoaşte programul de guvernare din scoarţă în scoarţă. Vă rog eu frumos, învăţaţi-i şi pe ei!”, a spus preşedintele, într-un perfect simplu oltenesc, din nou, atipic pentru el.

Cu această frază, a început şi scena finală a unei ceremonii profund atipice: după o secundă de pauză, Iohannis s-a întors către Sorin Grindeanu zâmbind şi chemând Cabinetul la o poză. "Dacă vor".

Câteva secunde, nimeni nu a făcut niciun pas, Grindeanu căutându-l din ochi pe Dragnea. Miniştrii păreau că au plumb în picioare la această invitaţie neaşteptată a lui Iohannis, ei căutându-l la rândul lor cu privirea pe Grindeanu. În cele din urmă, premierul a făcut un pas, apoi pe al doilea, şi s-a apropiat de preşedinte, fiind urmat, nesigur, şi de restul Guvernului.

Odată ce pozele au fost făcute, preşedintele a venit către presă, schimbând câteva cuvinte cu jurnaliştii, în timp ce, în spatele său, miniştrii se repliau în jurul lui Liviu Dragnea şi al lui Călin Popescu-Tăriceanu.

"Vă promit că o să ne vedem mai des zilele acestea. Seară bună!", a spus Iohannis, întorcându-se pe călcâie şi trecând pe lângă Cabinetul Grindeanu şi în spatele cortinei.

Guvernul Grindeanu a mai rămas totuşi în sala Unirii pentru a-şi face o poză alături şi de Dragnea şi Tăriceanu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.