PSD a câştigat alegerile parlamentare în judeţul Suceava, considerat fief al liberalilor, înregistrând aproximativ 50 la sută din voturi, aproape dublu faţă de scorul PNL.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Rezultatele finale ale BEJ Suceava arată că, la Senat, PSD a obţinut 101.839 voturi, adică 48,92 la sută, în timp ce liberalii suceveni conduşi de Gheorghe Flutur, în prezent preşedinte al Consiliului Judeţean, au luat 55.713 voturi, adică 26.76 la sută din voturi.

Pe locul al treilea s-a clasat ALDE, cu 11.882 voturi, ceea ce reprezintă 5.70 la sută.

Doar cele trei formaţiuni vor avea reprezentanţi în viitorul Legislativ, întrucât celelalte partide nu au trecut pragul electoral. PMP a obţinut în judeţul Suceava 4,31 la sută, iar USR 4.08 la sută.

La Camera Deputaţilor, PSD a obţinut 50,09 la sută, PNL 27,60 la sută, iar ALDE 5,71 la sută. PMP şi USR au luat fiecare peste 9.000 de voturi în judeţ, dar au obţinut în jur de 4,5 la sută, sub pragul electoral.

În judeţul Suceava, prezenţa la urne a fost de 36,94 la sută, cu 2,5 procente sub media naţională.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.