Deputaţii şi senatori au adoptat miercuri, în cadrul şedinţei de plen reunit, cu 275 voturi „pentru” şi 22 de „abţineri” propunerea legislativă care prevede că nu constituie conflict de interese angajarea la biroul parlamentar a persoanelor cu care aleşii s-au aflat în raporturi de muncă în ultimii cinci ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Vicepreşedintele Comisiei privind statutul deputaţilor şi senatorilor, Adriana Săftoiu, a declarat marţi, pentru News.ro, că s-a dat un raport favorabil propunerii legislative care prevede că nu constituie conflict de interese angajarea la biroul parlamentar a persoanelor cu care aleşii s-au aflat în raporturi de muncă în ultimii cinci ani.

„Este doar modificarea aceea care prevede că nu e conflict de interese. E un aviz favorabil. Amendamentul asta spune, că nu e un conflict de interese ca eu să păstrez un angajat chiar dacă a lucrat cu mine cinci ani”, a precizat Adriana Săftoiu, întrebată dacă s-a dat un raport favorabil propunerii care prevede că nu constituie conflict de interese angajarea la biroul parlamentar a persoanelor cu care aleşii s-au aflat în raporturi de muncă în ultimii cinci ani.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Patru deputaţi au depus, la Senat, o propunere legislativă pentru completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor care prevede că nu constituie conflict de interese angajarea la biroul parlamentar a persoanelor cu care aleşii s-au aflat în raporturi de muncă în ultimii cinci ani.

Mai exact, la articolul 32, după alineatul 12 se introduce un nou alineat care va avea următorul cuprins: „Prin derogare de la art. 301 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, nu constituie conflict de interese angajarea la biroul parlamentar a persoanelor cu care senatorii sau deputaţii s-au aflat în raporturi de muncă în ultimii cinci ani”.

Deputaţii susţin, în expunerea de motive, că propunerea legislativă a fost iniţiată „ţinând cont de semnalarea unor neclarităţi cu privire la posibilitatea interpretării reangajării personalului la cabinetele parlamentare ale deputaţilor, în sensul existenţei unui potenţial conflict de interese din perspectiva art. 301 din Cod penal”.

Iniţiatorii mai precizează că propunerea legislativă este în acord cu prevederile Legii nr. 24/2000 privind tehnica legislativă care impune instituirea de reguli „necesare, suficiente şi posibile care să conducă la o cât  mai mare stabilitate şi eficienţă legislativă”.

Cei patru deputaţi care au depus propunerea legislativă sunt: Constantin Avram (ALDE), Marcel Ciolacu (PSD), Attila Korodi (UDMR) şi Eugen Tomac (PMP). 

Potrivit articolului 301 din Codul penal, ”fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”. Dispoziţiile nu se aplică în cazul emiterii, aprobării sau adoptării actelor normative. CCR a decis însă că sintagma ”raporturi comerciale” este neconstituţională.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.