Proiectul de lege iniţiat de fostul deputat Bogdan Diaconu, prin care este desfiinţat Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării, a fost aprobat tacit de Camera Deputaţilor, pentru că nu a fost discutat în termenul regulamentar de către for, şi va merge la Senat, pentru dezbaterea finală. Preşedintele CNCD, Csaba Asztalos, a declarat marţi, pentru News.ro, că, cel mai probabil, a fost o „eroare şi o neglijenţă” din partea deputaţilor, el fiind convins că actul normativ va fi respins de Senat, care este forul decizional.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Legea a ajuns la Camera Deputaţilor în mai 2016, primind raport de respingere din partea Comisiei juridice şi din partea Comisiei pentru drepturile omului, precum şi punct negativ din partea Guvernului.

Proiectul a fost pregătit pentru a intra pe ordinea de zi a plenului încă de pe 8 noiembrie, însă nu a fost discutat din cauza încheierii mandatului fostului Legislativ. Pe 25 noiembrie s-a îndeplinit şi termenul de adoptare tacită, fapt de care s-a luat act abia la finalul lunii februarie.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Proiectul va merge acum către Senat, care este for decizional.

Fostul deputat Bogdan Diaconu a depus, în luna mai 2016, o lege prin care Consiliul Naţional al Combaterii Discriminării ar fi desfiinţat, pe motiv că este "un instrument în mâna UDMR", care susţine autonomia teritorială, Diaconu fiind amendat de Consiliu pentru declaraţii homofobe.

"Abrogarea Legii nr. 48/2002 are aşadar ca scop desfiinţarea CNCD ca instituţie bugetară care a făcut dovada în decursul anilor că funcţionează ca o instituţie anti-românească şi anti-naţională, fiind doar un instrument în mâna UDMR şi a altor grupuri de interese de a anula valorile româneşti, valorile tradiţionale creştine şi drepturile românilor în propria ţară", se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

Bogdan Diaconu, fost lider al partidului naţionalist PRU, spunea că CNCD susţine, prin deciziile luate, "autonomia teritorială maghiară".

"CNCD s-a remarcat prin amendarea tuturor românilor care au luat atitudine împotriva extremismului maghiar. (...) De vreme ce CNCD are o atitudine repetată şi constantă împotriva respectării şi apărării unor drepturi constituţionale, a devenit o instituţie anti-constituţională şi, ca urmare, trebuie desfiinţată", continuă Diaconu.

Pe 13 mai 2016, CNCD l-a amendat pe Bogdan Diaconu cu 4.000 de lei pentru declaraţii homofobe şi discriminarea comunităţii LGBT.

Csaba Asztalos, despre proiectul privind desfiinţarea CNCD care a trecut tacit de Cameră: A fost o neglijenţă din partea deputaţilor

”Eu cred că a fost o eroare, o neglijenţă la Camera Deputaţilor, sunt convins că la Senat va pica proiectul de lege”, a afirmat Csaba Asztalos cu privire la faptul că proiectul de lege privind desfiinţarea Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării a trecut tacit de Camera Deputaţilor.

El a mai spus că reprezentanţii CNCD vor explica în comisiile de specialitate din Senat faptul că proiectul de lege „nu are niciun temei”.

„Probabil că la comisii (în Senat – n.r.) vom fi invitaţi să ne spunem punctul de vedere, ni se vor solicita puncte de vedere şi vom fi prezenţi şi o să explicăm raţiunile pentru care acest proiect de lege nu are niciun temei”, a completat preşedintele CNCD. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.