Deputatul PSD Victor Ponta crede că toată lumea şi trei sferturi dintre liberali nu cred că în turul doi al alegerilor prezidenţiale va intra Crin Antonescu, candidatul susţinut de coaliţia de guvernare. El a precizat că cei mai supăraţi pentru măsurile luate în ultimele săptămâni sunt primarii pe care se bazau PSD şi PNL. Ponta mai crede că este foarte greu de învins Călin Georgescu de orice candidat.
Victor Ponta a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic, dacă el crede că este posibil ca la Congresul PSD din 2 februarie, când ar trebui să fie validată candidatura lui Crin Antonescu, se va ridica cineva din sală şi va susţine ca Ponta să fie candidatul social-democraţilor la prezidenţiale.
”Nu se va întâmpla acest lucru. E disciplină. Oamenii vor vorbi pe culoar. Din punct de vedere tactic, eu, de exemplu am susţinut decizia conducerii PSD când s-au dus să facă coaliţia şi au zis, dom'le, noi luăm funcţia de prim-ministru pentru Ciolacu. Şi eu aş fi făcut la fel ca ei. Mai mult, l-am votat pe Marcel Ciolacu, sunt deputat şi o să-l susţin şi dacă mă dau afară din PSD, eu o să susţin în Parlament, Guvernul Ciolacu, Guvernul PSD, măsurile bune, sigur că da. În niciun caz nu mă vezi votând moţiuni de cenzură cum au votat ei contra lui Grindeanu în 2017. Deci din punctul ăsta de vedere, PSD, conducerea PSD a urmărit interesul de partid al PSD-ului, corect. A luat funcţia de prim-ministru, miniştri, preşedintele Camerei Deputaţilor”, a menţionat Victor Ponta.
El a explicat cum s-a ajuns la candidatura lui Crin Antonescu.
”După care a venit PNL-ul, dom'le, daţi voi un candidat. PNL-ul nu avea candidat şi a venit UDMR şi a zis hai că ştim noi un candidat care a fost pe la PNL. Măi, Hunor, ok, am înţeles, nu ai vrea să nu ne mai pui preşedinte? Am înţeles că ministrul de Finanţe e un tip foarte deştept, dar i-am întrebat şi eu, dom'le, cum e la primul CSAT? Cum faceţi la primul CSAT? Nu ştie nimeni să-mi răspundă la întrebarea asta. Repet având o părere bună ca persoană despre Barna Tanczos. Aici Ciolacu are dreptate să zică ”Băi eu am negociat pentru PSD, am primit prim-ministru, nu-ţi place, te dau afară”. Are dreptate, eu nu am de ce să mă supăr şi continuare o să-l susţin ca prim-ministru. Dar cred că în această tăcere complice în care absolut toată lumea şi trei sferturi dintre liberali zic, ”Băi, nu intrăm în turul doi cu candidatul ăsta”, dar îţi spun ţie pe culoar, dacă îi chemi la emisiune nu pot să spună”, a mai transmis Ponta.
El consideră că este foarte greu de învins Călin Georgescu în cursa prezidenţială.
”După ce ai păţit chestia asta cu Nicolae Ciucă, cum să nu zici, păi staţi un pic, avem în primul rând e foarte greu de bătut Călin Georgescu în acest moment de orice candidat. Ai un dezavantaj de data asta că vii din partea coaliţiei. Povestea aia cu structurile. Păi cei mai supăraţi sunt primarii ăia pe care se baza de obicei PSD-ul şi PNL-ul, cei mai supăraţi pentru că li s-a amânat din nou povestea aia, legea lor. Nu am înţeles de ce li s-a amânat, pentru că li s-a spus că se taie bani, că se dau oameni afară de la ei şi că se şi comasează. Sincer, eu sunt de acord cu ideea că trebuie comasate, dar hai să ne uităm se comasează de la primari PSD şi PNL, după care le spui ştiţi, acum mergeţi şi bateţi din poartă în poartă să spuneţi să voteze lumea pe candidatul care nici măcar nu-i PSD-ist”, a mai afirmat Ponta.
El a reamintit faptul că l-a sfătuit pe Marcel Ciolacu să nu candideze la alegerile prezidenţiale.
”Cred că la emisiunea ta anul trecut prin vară am zis, l-am sfătuit pe domnul Ciolacu să nu candideze. Şi toată lumea, ”Victor ai înnebunit, cum spui aşa ceva?””, a mai declarat Victor Ponta.
Întrebat dacă i-a fost dor de o confruntare directă cu Crin Antonescu, Ponta a răspuns: ”Nu, pentru că nu mai e Crin ăla de acum 15 ani. Ai văzut meciul de box al lui Mike Tyson cu influencerul? Nu e acelaşi lucru”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.