Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a declarat miercuri, în cadrul dezbaterilor asupra moţiunii de cenzură, că decizia pe care o vor lua parlamentarii în sensul demiterii sau nu a Guvernului Grindeanu va fi judecată de istorie, iar senatorii şi deputaţii din arcul puterii au de ales dacă vor fi de partea corectă a istoriei sau vor alege să urmeze un ”biet om cu două dosare penale”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Alegătorii dumneavoastră v-au trimis în Parlament ca să daţi legi pentru bunăstarea românilor, nu legi care să scape de la puşcărie infractorii. Adevăratul autor al acestei crize, Liviu Dragnea, ar fi în stare să arunce în aer România pentru a scăpa de dosarele penale. Aveţi de ales astăzi dacă veţi fi de partea corectă a istoriei sau să urmaţi un om, un biet om cu două dosare penale. Decizia voastră va fi judecată de istorie”, le-a spus Nicuşor Dan parlamentarilor din arcul guvernamental.

Liderul USR a atras atenţia în discursul său că Guvernul a trecut limite care nu trebuie trecute, prin adoptarea ordonanţei de urgenţă de dezincriminare a unor infracţiuni şi a acuzat PSD că vrea să aducă România în zona bunului plac şi din această cauză şi-a pierdut încrederea.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Ştiu că nu domnul Grindeanu a iniţiat această ordonanţă de urgenţă, ci Liviu Dragnea care are un dosar penal şi o condamnare penală a pus presiune pe Grindeanu. Domnul Grindeanu avea toate mijloacele să se opună, nu a făcut-o, a fost laş, a pus interesele şefului de partid în faţa intereselor ţării”, a mai spus Nicuşor Dan.

El a apreciat că prim-ministrul Grindeanu şi-a pierdut încrederea în ochii populaţiei şi ai cancelariilor străine, ceea ce va afecta securitatea naţională a României, dar şi economia ţării.

”Suntem în unul dintre momentele în care decizia pe care o vom lua va fi judecată de istorie, de copiii şi de nepoţii noştri. În toate momentele critice, strada a fost de partea corectă a istoriei. Şi la Revoluţie, şi la protestele din Piaţa Universităţii şi la cele împotriva exploatării de la Roşia Montană, strada a avut dreptate. Sutele de mii de oameni care au protestat sau protestează au dreptate şi trebuie să le fim recunoscători că au reuşit să înlăture uriaşa iresponsabilitate a Guvernului”, a mai spus Nicuşor Dan în aplauzele parlamentarilor PNL şi USR. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.