Liderul USR Nicuşor Dan a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că premierul Dacian Cioloş va participa săptămâna viitoare la un eveniment al formaţiunii în care se va discuta despre platforma politică România 100, lansată de şeful Executivului, şi despre propunerile celor de la USR pentru îmbunătăţirea acestui program.
Nicuşor Dan a arătat că, după ce premierul Dacian Cioloş a lansat platforma România 100, USR a transmis acestuia un document cu idei convergente pe care ar dori să le introducă în acest progran.
”Pot să vă spun că domnia sa a confirmat prezenţa la un eveniment pe care îl vom organiza săptămâna viitoare şi în care vom vorbi de aceste două lucruri, şi de platformă şi de propunerile noastre”, a spus Nicuşor Dan.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Liderul USR a reiterat faptul că partidul pe care îl conduce nu va face alianţe pre-electorale şi post-electorale. ”Nu vom negocia funcţii în guvern. Asta nu înseamnă că, dacă sunt oameni potriviţi la noi, nu vor merge. Vom discuta pe program şi vom avea un cuvânt de spus în privinţa tuturor miniştrilor”, a adăugat Dan.
De altfel, Nicuşor Dan a mai spus că, în opinia sa, sunt miniştri care consideră că nu au avut o performanţă grozavă în actualul cabinet al premierului Cioloş.
Despre afirmaţia Alinei Gorghiu, potrivit căreia la Ministerul Justiţiei ar trebui să fie un ministru independent politic, Nicuşor Dan a spus că este un lucru cu care este ”absolut de acord” şi că la acest minister ar trebui să fie cineva cu experienţă în domeniu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.