Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat la alegerile prezidenţiale, a declarat miercuri, despre secretizarea HG-ului privind renovarea Vilei din Aviatorilor, că documentul a fost secretizat de către iniţiator, adică de către secretarul general al Guvernului, şi a arătat că este ”o altă acuzaţie nefondată”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Nicolae Ciucă a declarat la Prahova despre Hotărârea de guvern privind reparaţiile la Vila din Aviatorilor, că prin acel HG se solicita atribuirea unui imobil pentru un fost preşedinte, ”ceea ce era clar că merge către domnul preşedinte Iohannis”.

”Din punct de vedere al secretizării, conform Legii 182 şi conform Hotărârii de Guvern 585, nu premierul secretizează. Documentul a fost secretizat de către iniţiator, adică de către secretarul general al Guvernului. Şi cu asta am spus clar, limpede, să înţeleagă toată lumea. O altă acuzaţie nefondată”, a precizat Ciucă.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Dacă li se părea că este vorba despre o chestiune ascunsă, au avut timp din aprilie 2023 şi până acum să o fi desecretizat de 10 ori şi să o fi folosit ca un element de transparenţă politică, a lor, şi să nu fi aşteptat, tocmai acum în campanie, să-l folosească ca pe un subiect de campanie. Pe cine cred că păcălesc? Românii nu mai sunt atât de uşor de păcălit”, a completat Nicolae Ciucă.

Liderul PNL a menţionat că ”nu a stat şi nu va sta în case RA-APPS”. ”Am fost şi ministrul Apărării, şi prim-ministru şi preşedinte al Senatului şi am stat la mine acasă”, a subliniat Ciucă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.