Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, susţine că nu este nimic ilegal în faptul că funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor este ocupată de Liviu Dragnea, care a fost condamnat definitiv, iar cea de preşedinte al Senatului de către Călin Popescu Tăriceanu, care a fost trimis în judecată, el susţinând că legea permite şi prezumţia de nevinovăţie nu este înfrântă în acest moment de nimic.
“Dacă legea permite. Prezumţia de nevinovăţie nu este înfrântă în acest moment de nimic. Cât există prevederi foarte clare în Regulamentul Camerei şi la Senat, cine poate ocupa funcţia de preşedinte, eu cred că şi unul şi celălalt respectă prevederile legale" a spus ministrul Justiţiei, răspunzând unei întrebări, la plecarea de la Consiliul Superior al Magistraturii.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat definitiv, în aprilie 2016, de instanţa supremă, la doi ani de închisoare cu suspendare, în dosarul "Referendumul", după ce iniţial primise un an de închisoare cu suspendare.
Totodată, Dragnea a fost trimis în judecată de DNA la jumătatea lunii iulie a anului trecut, pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, în dosarul în care este acuzat alături de fosta soţie, Bombonica Prodana, pentru fapte comise pe vremea când era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.
Călin Popescu Tăriceanu a fost trimis în judecată de procurorii DNA Braşov, în 6 iulie 2016, pentru mărturie mincinoasă, după ce a declarat în faţa procurorilor că nu ştie nimic despre retrocedarea către Paul al României a unor suprafeţe de teren din Băneasa şi Snagov.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...