Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, marţi, într-un mesaj video prezentat în cadrul şedinţei solemne a Parlamentului consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel că în recentele momente de răscruce pentru Statul Israel, România nu a încetat să fie alături de poporul israelian, el precizând că atacurile teroriste cu care s-a confruntat Israelul au fost condamnate în cei mai duri şi vehemenţi termeni şi la cele mai înalte niveluri în România.
”Îmi face o deosebită plăcere să particip astăzi la prima celebrare a Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel. Este o decizie instituită prin legea adoptată recent în Parlamentul României, o nouă dovadă a prieteniei solide şi tradiţionale care ne leagă de 76 de ani. Relaţiile neîntrerupte de prietenie dintre România şi Statul Israel îşi au fundamentul în legăturile profunde dintre cele două popoare şi valorile democratice comune pe care le împărtăşim”, a transmis în mesajul video premierul Marcel Ciolacu.
Premierul arată că ”unul dintre pilonii esenţiali acestei relaţii atât de apropiate îl reprezintă comunitatea evreiască din România şi comunitatea de cetăţeni israelieni de origine română”.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Cele două comunităţi şi-au lăsat amprenta asupra culturii şi civilizaţiei din cele două state şi au contribuit la consolidarea relaţiilor noastre bilaterale”, a afirmat el. Ciolacu a subliniat că de-a lungul istoriei comune, legăturile de solidaritate dintre cele două popoare nu au încetat să se dezvolte, indiferent de regimurile care au condus statele noastre şi de perioadele dificile cu care ne-am confruntat.
”Amintesc că România a fost printre primele state care au recunoscut Statul Israel şi au stabilit relaţii diplomatice la 11 iunie 1948. Continuitatea, predictibilitatea şi cooperarea strânsă în toate domeniile de interes comun au caracterizat relaţia noastră de parteneriat. Doresc să vă reasigur că vom continua să lucrăm împreună şi pe viitor pentru a dezvolta ceea ce am reuşit să construim de-a lungul deceniilor”, arată premierul Marcel Ciolacu.
Şeful Executivului a subliniat că în recentele momente de răscruce pentru Statul Israel, România nu a încetat să fie alături de poporul israelian. ”Această solidaritate s-a reflectat şi în vizita în Statul Israel, efectuată alături de alţi oficiali români, precum domnul Simonis, preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, la scurt timp după atacul din 7 octombrie 2023. Totodată, atacurile teroriste cu care s-a confruntat Israelul au fost condamnate în cei mai duri şi vehemenţi termeni şi la cele mai înalte niveluri în România”, a ţinut să precizeze premierul.
Marcel Ciolacu a mai spus că această celebrare a Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel constituie încă un simbol al profunzimii prieteniei noastre şi întăreşte fundaţia relaţiilor noastre bilaterale.
”Permiteţi-mi să subliniez aici, încă o dată, rolul deosebit de important al domnului deputat, şi bunului meu prieten, Silviu Vexler, care acţionează neobosit pentru consolidarea relaţiilor dintre România şi Israel”, a spus premierul în mesaj.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.