Ministrul Educaţiei, Ligia Deca a declarat miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea proiectelor legilor educaţiei naţionale, că în calitate de ministru al Educaţiei, va lupta ca profesia de dascăl, de cadru didactic, să fie una respectată, inclusiv din punctul de vedere al salarizării şi al sprijinului şi respectului pe care li-l acordăm. Ea a mai spus că îvăţământul românesc are nevoie de toată susţinerea, iar protestul de astăzi al cadrelor didactice confirmă acest lucru.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Pachetul de legi ale educaţiei reprezintă proiectul ambiţios pe care coaliţia de guvernare şi l-a asumat. Ministerul Educaţiei, prin echipa În calitate de ministru al Educaţiei, voi lupta ca profesia de dascăl, de cadru didactic, să fie una respectată, inclusiv din punctul de vedere al salarizării şi al sprijinului şi respectului pe care li-l acordămsa şi cu ajutorul întregii societăţi, a elaborat un pachet de reforme coerente, predictibile. Vorbim despre o modificare radicală a sistemului de învăţământ, iar investiţiile, prioritizarea zonelor defavorizate la alocările bugetare şi măsurile care vizează întregul succesul pe întregul parcurs educaţional sunt doar câţiva dintre pilonii de bază ai acestui proiect”, a spus ministrul Educaţiei. 
 
Ligia Deca a arătat că ”învăţământul românesc are nevoie de toată susţinerea”. 
 
”Protestul cadrelor didactice de astăzi confirmă acest lucru. Am clarificat, în discuţiile pe care le-am avut, inclusiv ieri, cu reprezentanţii federatiilor sindicale din învătământ, că ne dorim aceleaşi lucruri.  Munca profesorilor trebuie apreciată, iar în Ministerul Educaţiei vor găsi totdeauna un partener”, a menţionat Deca. 
 
Ministrul a mai spus că Legea învăţământului preuniversitar a fost intens dezbătută, iar forma supusă dezbaterii parlamentare reprezintă rezultatul unui efort colectiv, la care au contribuit voluntar mii de oameni.
 
”Ştim cu toţii, însă, că dezbaterea şi colaborarea nasc întotdeauna cele mai bune rezultate, mai ales când există un ţel comun: educaţie de calitate pentru un viitor mai bun al tuturor copiilor României. Astfel, în cadrul dezbaterilor parlamentare din comisiile Camerei Deputaţilor, la care am participat de fiecare dată, a fost propus un număr mare de amendamente, iar multe dintre ele care au fost acceptate adresează probleme importante pentru învăţământul din România, precum: prevenirea şi combaterea abandonului şcolar, combaterea analfabetismului funcţional, implementarea unei educaţii centrate pe elev, asigurarea siguranţei în unităţile de învăţământ, o mai bună pregătire a cadrelor didactice, respectarea normelor de etică şi deontologie universitară”, a completat ea. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.