Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat miercuri că va continua să meargă în ţară şi va face inclusiv dezbateri, care se numesc ”Verde în faţă”, în care ar vrea să participe cât mai mulţi oameni care l-au votat pe Georgescu. Ea a precizat că aceşti oameni au o etichetă pusă de români şi că după 90 e cea mai mare scindare în societate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Eu voi continua să merg în ţară. Am spus că voi face inclusiv dezbateri, se numesc ”Verde în faţă”, în care aş vrea să participe cât mai mulţi oameni care l-au votat pe Georgescu şi care ar fi intenţionat să-l voteze şi acum vreau să vorbesc cu ei, pentru că în momentul ăsta ştiu că aceşti oameni au o etichetă pusă de români”, a spus Lasconi la Hotnews.

Ea a precizat că ”suntem dezbinaţi”. ”Cred că după 90 asta e cea mai mare scindare în societate. Şi cred că trebuie să le întinzi o mână sinceră acestor oameni, pentru că sunt oameni care suferă. Suferă de nedreptate, de faptul că au fost trataţi cu aroganţă de politicienii care erau acolo sus, nu i-au simţit că luptă pentru ei. Sunt mulţi oameni săraci, sunt mulţi oameni care au muncit toată viaţa şi au o pensie de mizerie”, a menţionat Lasconi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.