Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că nu acceptă propunerea PSD-ALDE ca Sevil Shhaideh să ocupe funcţia de premier.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Săptămâna trecută, când am avut consultări cu partidele, PSD şi ALDE, care au ţinut să vină împreună, mi-au propus-o pe doamna Sevil Shhaideh pentru poziţia de prim-ministru. Am cântărit cu grijă argumetele pro şi contra şi am decis să nu accept această propunere. În consecinţă, solicit coaliţiei PSD-ALDE să facă altă propunere", a declarat preşedintele.

PSD a anunţat, la aproximativ o oră de la declaraţiile lui Iohannis, că liderul social-democrat Liviu Dragnea va face declaraţii de presă la ora 16.00, la Palatul Parlamentului.

Propunerea PSD-ALDE ca Sevil Shhaideh să fie premier a fost făcută în 21 decembrie.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, anunţa, după consultări, că social-democraţii nu vor face altă propunere în cazul în care Klaus Iohannis o va respinge pe Sevil Shhaideh.

La întrebările repetate privind posibilitatea refuzului, Dragnea a răspuns: "Am venit cu o singură propunere, dacă va fi refuzată, ne vedem în altă parte".

Dragnea nu a dorit să comenteze varianta suspendării preşedintelui, spunând că pleacă "de la prezumţia de bună credinţă".

Ulterior, întrebat, la Antena 3, la ce s-a referit când a spus "ne vedem în altă parte" dacă preşedintele nu va accepta propunerea ca Sevil Shhaideh să fie prim-ministru, Liviu Dragnea a răspuns: "În primul rând la Curtea Constituţională. Am spus că voi utiliza toate mijloacele constituţionale şi legale. Şi am mai spus ceva în noaptea alegerilor - votul pe care l-am primit nu-l voi vinde, nu-l voi da cadou, nu-l voi tranzacţiona şi nici trăda".

Având în vedere că nu există o hotărâre sau o decizie formală privind respingerea propunerii PSD-ALDE, ci doar o declaraţie, social-democraţii ar putea să facă o contestaţie la Curtea Constituţională sub forma unui "conflict instituţional de natură juridică", între preşedintele României şi Parlament - în acest caz, majoritatea parlamentară care a propus-o pe Sevil Shhaideh. Astfel de motive au fost invocate în trecut în timpul mandatului lui Traian Băsescu, atunci când şeful statului a respins variante de miniştri, iar Guvernul, condus de Călin Popescu Tăriceanu, a invocat existenţa acestui conflict, ajungându-se la o interpretare a Constituţiei.

O altă variantă de a tranşa cazul la CCR este demararea unei proceduri de suspendare, care - deşi nu este obligatoriu să fie dusă până la capăt - ar presupune consultarea Curţii Constituţionale cu privire la motivele invocate, ceea ce ar face ca judecătorii să se pronunţe asupra cazului.

Presa a speculat că preşedintele Klaus Iohannis ar putea respinge propunerea date fiind legăturile soţului lui Sevil Shhaideh cu Guvernul sirian.

Soţul lui Sevil Shhaideh a lucrat mai mult de 20 de ani, până în 2010, la Ministerul Agriculturii din Siria şi a tradus în arabă două cărţi scrise de Lester Russell Brown, analist de mediu şi fondator al Institutului de Politică Planetară.

Akram Shhaideh este de origine siriană şi a absolvit în 1984 Universitatea Tishreen din oraşul sirian Lattakia, iar în 2010 şi-a luat doctoratul în Economie la Academia de Studii Economice din Bucureşti şi pe cel în Ştiinţe Agronomice la Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală. Din anul 1988 şi până în 2010 a lucrat la Ministerul Agriculturii din Siria, unde a deţinut, între altele, funcţia de şef al Departamentului de Fructe tropicale şi subtropicale. În paralel, în această perioadă, timp de trei ani a fost angajat al unei companii din Damasc, îndeplinând funcţiile de editor şi "comentator de documentare". El a venit în România în anul 2011, fiind consultant pe probleme de agricultură şi profesor la Universitatea ”Ovidius”, Facultatea de Ştiinţe ale Naturii şi Agricole, între 2012 şi 2013. Timp de un an, din 2013 şi până în 2014, a fost consilier la cabinetul unui secretar de stat din Ministerul Agriculturii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.