Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a avut joi o întâlnire cu premierul croat, cu care a discutat situaţia din Balcanii de Vest şi acţiunile coordonate ale celor două state, atât la nivel bilateral, cât şi la nivelul UE, pentru a accelera procesul de extindere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”În această dimineaţă, în marja summitului PPE, m-am întâlnit cu premierul croat Andrej Plenkovic. Am discutat situaţia din Balcanii de Vest şi acţiunile noastre coordonate, atât la nivel bilateral, cât şi la nivelul UE, pentru a accelera procesul de extindere”, a scris preşedintele interimar pe platforma X.

Bolojan a avut o discuţie şi cu premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis.

Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă, în perioada 20-21 martie 2025, la reuniunea Consiliului European şi la Summitul Euro în format extins, care vor avea loc la Bruxelles, Regatul Belgiei.

Liderii vor aborda ultimele evoluţii privind sprijinul pentru Ucraina, precum şi aspectele legate de dimensiunea de apărare europeană.

În plus, se aşteaptă prezentarea, de către Preşedinta Comisiei Europene, a Cartei Albe privind viitorul apărării europene, document care va expune o viziune comună asupra aspectelor economice şi financiare ale apărării UE.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.