Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat joi, despre o eventuală candidatură a lui Victor Ponta la prezidenţiale, că acesta nu prea reuşeşte să se maturizeze dar nu o încurcă deloc. ”Probabil că aşteaptă să fie invalidat Călin Georgescu, ca să ia o bucată din partea suveranistă, dar acolo e aglomeraţie mare”, a mai spus Lasconi.
”Nu mă încurcă Victor Ponta deloc. El tot doreşte prietenie cu politica, pentru că a încercat de mai multe ori să vină pe scena politică şi ne reamintim că în 2020 cu partidul lui Pro România nu a reuşit să intre în Parlament şi după aia s-a evaporat acest partid. În PSD nu a reuşit să intre de Ciolacu”, a spus Lasconi la Antena 3.
Preşedinta USR a arătat că ”Victor Ponta nu prea reuşeşte să se maturizeze”, adăugând că este părerea sa personală.
”A fost prim-ministru social-democrat, dar a făcut alianţe cu liberalii. Ba era cu chinezii în admiraţie. Ba acum este suveranist şi că e cu Trump. Nu reuşeşte să se hotărească ce este. Şi deşi a avut atâtea experienţe, a fost prim-ministru, a avut foarte multe funcţii importante şi a jucat pe scena politică, nu pare să se maturizeze”, a precizat ea.
”Probabil că aşteaptă să fie invalidat Călin Georgescu, ca să ia o bucată din partea suveranistă, dar acolo e aglomeraţie mare, pentru că mai este şi domnul Simion, este şi doamna Şoşoacă şi ne-am putea trezi şi cu alţi candidati, surprinză”, a completat Lasconi.
![viewscnt](http://viewscnt.1616.ro/c.gif?id=21925588&pid=2701)
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.