Preşedintele USR, Elena Lasconi, a afirmat, joi seară, că o eventuală suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis nu ar avea efect, pentru că întreaga procedură s-ar finaliza cu puţin timp înainte de alegeri şi nu ar exista niciun câştig. Ea afirmă că, dacă se va ajunge la vot, USR va vota pentru suspendarea şegului statului pe care-l consideră ”un exemplu patologic de politician care se ţine cu dinţii de putere”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Să ştiţi că, dacă mă întrebaţi pragmatic, eu consider că procedural o suspendare a lui Iohannis nu are efect. Asta dacă va reuşi. Pentru că, dacă s-ar întâmpla, ar fi posibil să fie cu puţin timp înainte de alegerile prezidenţiale. Deci nu văd care ar fi câştigul, dar m-am bazat într-un fel pe faptul că totuşi avem un preşedinte a României şi există un pic de decenţă şi în momentul în care am avut un preşedinte al Senatului ar fi trebuit să-şi dea demisia”, a declarat, joi seară, Elena Lasconi, la Digi 24.

Întrebată dac USR ar susţine demersul şi ar vota pentru suspendare, Lasconi a afirmat: ”Da, dar încă o dată vă spun, eu cred că procedural, şi dacă iese lucrul acesta, se va întâmpla cu foarte puţin timp înainte de alegerile prezidenţiale”.

”Din punctul meu de vedere, dacă mă întrebaţi, Klaus Iohannis este un exemplu patologic de politician care se ţine cu dinţii de putere”, a mai declarat preşedintele USR.

Iniţiativa Partidului Oamenilor Tineri (POT) de suspendare a lui Klaus Iohannis este susţinută prin 161 de semnături de la parlamentarii POT, AUR, SOS. Semnăturile au fost depuse săptămâna trecută la Parlament, conform POT.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.