Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat marţi, despre prezenţa pe lista USR a unor candidaţi cu probleme în justiţie, precum fostul primar de la Sectorul 1, Clotilde Armand, că oamenii aceştia sunt nevinovaţi, deocamdată şi aşa cum spune legea, până când nu există o sentinţă, pornesc de la premisa că persoana este nevinovată. Ea a precizat că USR a decis deja că orice persoană are o sentinţă în primă instanţă trebuie să-şi dea demisia din toate funcţiile publice şi va fi exclus.
”Eu cred că într-o Românie normală, atunci când este începută urmarea penală de un procuror, am avea nevoie şi de părerea unui judecător, iar decizia BN-ului, care a fost dată în unanimitate, a fost aceasta, că dacă în primă instanţă este găsit vinovat oricine, nu doar Clotilde Armand, orice membru al USR, trebuie să-şi dea demisia din toate funcţiile publice şi va fi exclus, în primă instanţă. Nu cred că trebuie lăsate toate la mâna procurorului, până când nu se ajunge în instanţă, unde vrem să auzim şi părerea unui judecător”, a spus Lasconi.
Preşedinta USR a precizat că ”tot ce se întâmplă acum nu arată altceva decât o mare ipocrizie, pentru că ştim cu câţi penalii au defilat şi PSD şi PNL”. ”Ok, îi scoate de pe listele de la Camera Deputaţilor şi de la Senat şi după aceea îi pune bine mersi prin diferite agenţii, prin diferite consilii de administraţie, pe bani mai buni. Nu se va întâmpla absolut nimic. Ei nu schimbă. Ştiţi cum e, lupul schimbă părul, dar năravul ba.
”Noi am decis că asta trebuia să trasăm o linie roşie, să vedem exact unde ne situăm şi să ştiţi că astăzi avem şi comitet politic şi de asemenea voi introduce şi în comitetul politic acest punct, pentru a fi foarte clare lucrurile”, a completat Lasconi.
Întrebată cum vede decizia PSD de astăzi privind scoaterea penalilor de pe liste, Elena Lasconi a spus că ”este o minciună, aşa cum suntem spectatori în perioada asta, pentru că este încă precampanie şi urmează o campanie electorală, una murdară, una în care vom auzi tot felul de minciuni, tot felul de ipocrizii din partea lor”.
”Ei chiar dacă pozează că acum o să scoată de pe listă penalii cei asupra cărora s-a început cercetarea penală, o să le găsească un loc călduţ prin diferite consilii de administraţii sau prin agenţii. O să le găsească un loc care să fie chiar mai bine plătit”, a arătat Lasconi.
Întrebată de ce USR nu a făcut acest demers de a îndepărta de pe liste toţi oamenii asupra cărora planează aceste suspiciuni penale, Lasconi a spus: ”Pentru că oamenii aceştia sunt nevinovaţi, deocamdată şi aşa cum spune legea, până când nu există o sentinţă - şi noi am făcut mai mult de atâta, am spus că nu aşteptăm o sentinţă definitivă şi revocabilă, ci dorim ca în momentul în care există o sentinţă în primă instanţă, dar trebuie să avem şi părerea unui judecător, atunci vom face lucrul acesta. Până atunci, pornim de la premisa că persoana este nevinovată”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.