Ministrul Afacerilor Interne, Dragoş Tudorache, a declarat, joi, că săptămâna viitoare va propune în şedinţa de Guvern un set de reguli în vederea degajării spaţiului public de maşinile parcate pe trotuare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Avem un proiect de hotărâre de guvern, este pe circuit de avizare şi care sper să primească aviz în şedinţa de miercuri a Guvernului. Vom avea cadrul legislativ prin care vom recrea condiţiile de degajare a spaţiului public", a declarat, joi, Dragoş Tudorache în cadrul sesiunii online "De vorbă cu Ministrul tău”, iniţiată de Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic.

Ministrul de Interne a explicat că legea va reglementa şi spaţiile pentru pietoni.

"Se reglementează şi spaţiile care trebuie lăsate pentru pietoni. Prin jumătate din Bucureşti nu se poate trece pe trotuar cu un cărucior de copil, vă spun din experienţă”, a mai spus Dragoş Tudorache.

El a mai arătat că a discutat şi cu reprezentanţii Asociaţiilor Municipiilor din România şi a propus ca banii colectaţi din amenzile date pentru parcări neregulamentare sau sumele obţinute din blocarea autovehiculelor să fie direcţionate către înfiinţarea a noi locuri de parcare, mai ales în Bucureşti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.