Europarlamentarul PNL Daniel Buda declară că nu s-a întâlnit niciodată cu vreun reprezentant, autoritate sau lobbyist din China şi nici cu reprezentanţi ai companiei Huawei — nici personal şi nici prin intermediul vreunui membru al echipei mele de asistenţi, el precizând că respinge categoric orice tentativă de a se asocia sau implica în vreun fel în legătură cu semnarea acestei scrisori. Buda mai arată că nu a primit niciun ban şi niciun fel de avantaj material şi nu este vizat de ancheta în curs.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Nu m-am întâlnit niciodată cu vreun reprezentant, autoritate sau lobbyist din China şi nici cu reprezentanţi ai companiei Huawei — nici personal şi nici prin intermediul vreunui membru al echipei mele de asistenţi. Resping categoric orice tentativă de a mă asocia sau implica în vreun fel în legătură cu semnarea acestei scrisori. Am aflat despre acest subiect din presă, unde numele meu a fost defăimat în mod nejustificat prin asocierea cu fapte sau interese care îmi sunt complet străine”, a transmis Daniel Buda, prin intermediul unui comunicat oficial.

Europarlamentarul mai spune că ”nu a avut niciun moment cunoştinţă că în spatele acestei scrisori ar putea exista vreo acţiune ilegală”.

”Nu am primit niciun ban şi niciun fel de avantaj material. Menţionez că nu sunt vizat de ancheta în curs. Mai mult decât atât, nu am fost contactat de nicio autoritate belgiană. Repet, am semnat această scrisoare în care nu este menţionat niciun nume de companie sau ţară, având în vedere exclusiv referirile la necesitatea dezvoltării internetului în bandă largă în zonele rurale. Fermierii se confruntă cu probleme serioase de digitalizare, tocmai din cauza lipsei accesului la internet. Menţionez că scrisoarea a fost semnată şi de alţi membri ai Comisiei pentru Agricultură, responsabili de dezvoltarea „satelor inteligente”, afirmă Buda.

”Rămân în continuare ferm angajat să îmi desfăşor activitatea cu deplină transparenţă şi am încredere că autorităţile belgiene vor clarifica pe deplin această situaţie”, menţionează eurodeputatul PNL.

Procurorii belgieni investighează dacă Huawei a făcut plăţi ilegale pentru a obţine o scrisoare deschisă scrisă şi semnată de opt parlamentari europeni, dintre care trei sunt români, care apăra, în 2021, interesele gigantului tehnologic chinez, potrivit documentelor judiciare văzute de POLITICO. Fiecărui cosemnatar al scrisorii i s-ar fi oferit 1.500 de euro, afirmă judecătorul de instrucţie în descrierea anchetei belgiene.

Cei trei români ar fi Cristian Buşoi, Daniel Buda şi Tudor Ciuhodaru, despre care a scris şi G4Media că ar fi implicaţi în scandalul de corupţie investigat la Bruxelles.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.