Fostul vicepremier Vasile Dâncu a declarat, miercuri, la Realitatea TV, că a fost ”oaia neagră” a guvernului Cioloş pentru miniştrii care doreau să facă o politică de dreapta, el încercând să menţină un echilibru în interiorul Guvernului. Dâncu a mai spus că de trei ori a încercat, fără succes, să o accepte pe Sevil Shhaideh ca secreta de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Eu am fost un fel de oaia neagră pentru tinerii veniţi să facă politică de dreapta în acest guvern. Unii care au venit şi au şi plecat foarte repede - sunt parlamentari - erau foarte hotărâţi să facă politică de dreapta. Până la urmă, prin faptul că Guvernul a fost asumat de PNL, iar premierul a acceptat o apropiere foarte mare faţă de PNL, a părut că Guvernul este unul de dreapta. Mai ales că PSD, foarte inspirat, şi-a ales drept cal de bătaie acest guvern ca fiind guvernul lui Klaus Iohannis”, a declarat Vasile Dâncu adăugând că atacurile PSD au vulnerabilizat Guvernul în condiţiile în care parlamentarii liberali nu au depus prea mari eforturi să-l apere.

Dâncu a afirmat că a încercat să păstreze un echilibru în cabinetul Cioloş. ”Când Guvernul a început să facă polemică cu PSD, eu fiind un intelectual de stânga, am încercat să menţin un echilibru ca să nu fie dezavantajaţi oamenii din administraţie. În orice caz, nu a fost foarte uşor, dar cred că am reuşit. Nu am intrat în polemici nici când am fost atacat pentru fantezii. Mi-am făcut datoria şi am încercat să fiu o punte de legătură între lumea politică şi aceşti tineri din societatea civilă”, a afirmat fostul vicepremier.

El a dat exemplul lui Sevil Shhaideh pe care i-ar fi propus-o ca secretar de stat lui Dacian Cioloş. ”Îmi pare rău că nu a înţeles. De trei ori l-am rugat să accepte ca Sevil Shhaideh, care fusese ministru, să fie secretar de stat. Oricum lucra de dimineaţă până seara în minister. Este un specialist extraordinar, îmi pare rău pentru acest linşaj public la care a fost supusă. Nu merita”, a conchis Dâncu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.