Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au aprobat, luni, proiectul de Regulament de organizare şi funcţionare a Autorităţii Electorale Permanente, prin care numărul de posturi din structura organizatorică din AEP este redus de la 652 la 575, numărul posturilor de înalţi funcţionari publici este redus de la 15 la 9, iar numărul posturilor de conducere este redus de la 148 la 75. Argumentul pentru aceste modificări este dat de „necesitatea reducerii şi eficientizării cheltuielilor de personal, în scopul utilizării eficiente a fondurilor publice alocate pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente”, cum arată în informarea analizată şi aprobată de către conducerea Parlamentului.
„Având în vedere următoarele:
-prevederile Legii nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, conform cărora fondurile alocate pentru finanţarea diferitelor categorii de servicii publice trebuie utilizate în condiţii de eficienţă, economicitate şi eficacitate;
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
-încărcarea excesivă cu funcţii de conducere a structurii organizatorice, care generează dezechilibre atât în ceea ce priveşte salarizarea, cât şi realizarea atribuţiilor;
-necesitatea asigurării unei coordonări unitare şi eficiente a structurilor interne, în raport cu principalele domenii de activitate ale Autorităţii Electorale Permanente, astfel cum sunt prevăzute de art. 102 alin. (1) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente;
-necesitatea reducerii şi eficientizării cheltuielilor de personal, în scopul utilizării eficiente a fondurilor publice alocate pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente;
-alinierea la normele generale obligatorii privind structura organizatorică a autorităţilor şi instituţiilor publice, instituite prin OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, Autoritatea urmăreşte ca, prin definirea unei noi structuri organizatorice, să asigure un echilibru între numărul total de posturi de conducere şi numărul total al posturilor de execuţie pentru realizarea sarcinilor, exercitarea competenţelor şi angajarea responsabilităţilor, precum şi eficientizarea utilizării fondurilor publice alocate pentru orgaizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente.
-potrivit proiectului de regulament:
-numărul de posturi din structura organizatorică se reduce de la 652 la 575;
-numărul posturilor de înalţi funcţionari publici se reduce de la 15 la 9;
-numărul posturilor de conducere se reduce de la 148 la 75;
-se reduc semnificativ cheltuielile de personal, ceea ce va asigura o utilizare mai eficientă a fondurilor publice alocate pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente”, arată documentul aprobat de către Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.
În document mai apare că „în temeiul prevederilor art. 22 alin. (1) din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, în vigoare, deputaţii şi senatorii prezenţi la dezbaterile din şedinţa comună din data de 13 februarie 2024 au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună Birourilor permanente reunite să aprobe proiectul Regulamentului de organizare şi funcţionare a Autorităţii Electorale Permanente, în forma depusă de această instituţie în data de 15.12.2023 la cele două Camere ale Parlamentului”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.