Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, afirmă că actuala coaliţie „trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend”. Liderul liberal a explicat din nou de ce cele două mari partide au decis să aibă candidaţi pe liste comune pentru alegerile europarlamentare, el spunând că este un test pentru a vedea dacă actuala coaliţie „a căpătat cu adevărat credibilitate”.
„Este o coaliţie între două partide mari istorice. Această confruntare între partide este una normală, pentru că de aceea există democraţia. În situaţii complicate, care nu lasă să se întrevadă o soluţie, este absolut normal - şi consider asta ca făcând parte din atributul de responsabilitate al fiecărui lider politic - să se angajeze pe un drum care excede interesului politic unui partid sau al altuia, al unui lider politic sau al altuia şi să vedem interesul ţării. (...) Ea (coaliţia - n.r.) trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să-şi menţină actualul trend”, a afirmat Nicolae Ciucă joi seară, la România Tv.
Liderul liberal se declară a fi „un om al stabilităţii”.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Acesta a explicat şi „necesitatea listei comune” pentru alegerile pentru Parlamentul European.
„Necesitatea listei comune este aceea că după doi ani şi cinci luni vrem să verificăm dacă această coaliţie a căpătat cu adevărat credibilitate şi cetăţenii României au încredere în ea. De aceea nu am luat niciun fel de decizie cu privire la ceea ce se întâmplă după aceea. (...) Este un început pentru un proiect care să ne asigure guvernarea pe următorii patru ani de zile”, mai spune Nicolae Ciucă.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.