Preşedintele USR, Cătălin Drulă, a catalogat PSD şi PNL ca fiind un clan politic, în discursul susţinut la mitingul Alianţei Dreapta Unită care marchează debutul campaniei electorale şi care a avut loc la Timişoara. Drulă a afirmat că Partidul Naţional Liberal al Brătienilor nu mai există şi că preşedintele Klaus Iohannis a trădat voturile primite dând guvernarea PSD şi lui Marcel Ciolacu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Pentru că suntem în Săptămâna Luminată, vin astăzi în faţa dumneavoastră cu un mesaj de speranţă, pentru că despre asta e vorba, dar în acelaşi timp vreau să vă mulţumesc pentru tot ce aţi făcut în această precampanie (...). Am mers în toată perioada asta, am făcut câteva mii de kilometri, de la Timişoara la Iaşi de la Suceava la Craiova, în diaspora, în Anglia, Italia. Există o linie comună a mesajului pe care ni-l spun aceşti oameni şi acea linie, acel sentiment, este dezamăgirea. Oamenilor le e greu să creadă că votul lor mai poate schimba ceva. Vreau să vă spun că îi înţeleg. În urmă cu 10 ani, într-un noiembrie friguros, am îngheţat într-o secţie de vot ca să îi apăr, ca cetăţean, voturile lui Iohannis şi Iohannis a trădat acele voturi şi a dat guvernarea lui PSD şi lui Ciolacu. Aşa că oamenii sunt dezamăgiţi pentru că PNL şi PSD i-au minţit. Când s-au aliat la guvernare au promis stabilitate şi dezvoltare şi ce au dat în schimb: taxe mai mari, corupţie, scumpiri şi nesiguranţă. Vreau să mergem în campanie şi să le spuneţi oamenilor cu încredere că nu îi vom lăsa să ne fure viitorul”, a declarat Cătălin Drulă.
 
Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
Drulă a explicat că România poate fi bine guvernată.
 
”România poate fi guvernată bine. Când am fost la guvernare am făcut PNRR, e cel mai mare program de modernizare a ţării de după 1989. Sunt 28 de miliarde de euro pentru şcoli, spitale, autostrăzi, căi ferate, investiţii cu banii alocaţi pentru fiecare, dar ceva şi mai important, reforme. PNRR este şansa noastră să  prindem din urmă statele din vest. Este adevăratul plan de ţară ce a fost creat de USR. Aici, la Timişoara, Dominic Fritz a spus stop clanurilor şi a recuperat terenurile din centrul oraşului pentru timişoreni. A stat drept în faţa ameninţărilor. Împreună cu Alin Nica a organizat Capitala Culturală Europeană, iar la Braşov Allen Coliban a transormat oraşul în cel mai verde din ţară, la Bacău Viziteu a demarat cel mai mare program de modernizare a drumurilor din oraş, iar colegii noştri din Bucureşti, Clotilde, Radu Mihaiu şi Nicuşor Dan transformă Capitala ţării noastre după 12 ani de coşmar, de administraţie coruptă a PSD”, a spus Drulă.
 
Liderul USR a afirmat despre PNL şi PSD că sunt un clan politic ce s-a unit împotriva Alianţei Dreapta Unită. 
 
”Să spunem lucrurilor pe nume, noi nu ne confruntăm cu nişte adversari politici. Peste tot în ţară ne batem cu un clan politic, PSD-PNL. Peste tot s-au unit împotriva noastră Ciolacu cu Ciucă, Robu cu Simonis, Rareş Bogdan cu Gabriela Firea. Mai ţineţi minte pe Rareş cum urla acum 4 ani împotriva PSD? Cine apare astăzi pe afişe cu Tudose şi Olguţa Vasilescu? Astăzi PNL nu mai este altceva decât o filială a PSD. Partidul Liberal, partidul Brătienilor, nu mai există. Partidul lui Iohannis, Ciucă şi Lucică Bode nu este acelaşi PNL. Este un PNL care a abandonat clasa de mijloc, care în ultimii ani a jefuit bugetul de stat, bugetele primăriilor, cot la cot cu hoţii de la PSD. Buzatu cu portbagajul, Cherecheş cu fuga din ţară, Iulian Dumitrescu Lamborghini şi mai nou îl avem pe Bode căbănuţă şi toţi ăştia îl au ca şef pe Klaus palat. Râdem de necaz, dar nu e de râs.  Vreau să le transmitem împreună un mesaj: s-a terminat. Oricât se vor comasa, oricâte mizerii ne vor face, oricâte dosare mai face Gorghiu, oricâte instituţii controlează, tot vom câştiga. Vom câştiga şi Timişoara şi Timişul şi Braşovul şi Bacăul. Am creat Alianţa Dreapta Unită ca să le oferim oamenilor o alternativă onestă şi puternică la coaliţia PSD-PNL. E simplă alegerea acum în România. (...) Singura şansă să scăpăm România de clanul PSD-PNL este aici, Alianţa Dreapta Unită”, a afirmat Drulă.
 
Cătălin Drulă a precizat şi ce planuri are Alianţa Dreapta Unită.
 
”Am fost întrebat: ce veţi face voi? Şi răspunsul a fost mereu acelaşi: vom moderniza România, vrem o ţară ca afară, vrem autostrăzi ca în vest, vrem şcoli sigure pentru copiii noştri, vrem ca românii să fie trataţi ca toţi ceilalţi europeni, vrem să nu ne mai plece copiii din ţară în căutarea unui viitor mai bun. Vrem o Românie modernă şi avem un plan şi o să vă dau doar câteva exemple: oprim risipa de bani publici pe care o fac PSD şi PNL, jaful bugetar. Astăzi au calculat la Ministerul Finanţelor că este peste 3 la sută deficitul la 4 luni. O cifră absolut enormă. Numai anul trecut pensiile speciale au crescut cu peste 1 miliard de lei şi domnul Ciucă, şeful PNL, ia o pensie specială de 10 ori mai mare decât pensia medie din România. Asta e o nedreptate şi o nedreptate trebuie corectată şi la fel trebuie corectat deficitul bugetar al României. Trebuie să anulăm creşterile abuzive de taxe ale PNL şi PSD şi să lăsăm mai mulţi bani în mâinile oamenilor care se trezesc dimineaţa devreme şi muncesc cinstit. Şi mai mulţi bani să rămână antreprenorilor care crează locuri de muncă aici, în România. Ne vom lupta să luăm toţi banii pe care i-am pus în PNRR. Noi ştim să implementăm PNRR. Netrebnicii care sunt acum la putere îl blochează. Apoi oprim jaful din pădurile României (...) Nu ne vom opri până când România va avea drepturi depline în zona Schengen (...)”, a mai spus Drulă.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.