PSD a câştigat detaşat alegerile în judeţul Botoşani, având de trei ori mai multe voturi decât PNL, cele două partide fiind singurele care au reuşit să treacă pragul electoral. La Senat, PSD a obţinut 61,59 la sută din voturi, în timp ce PNL a luat doar 20,72 la sută. Ambele partide au obţinut rezultate similare şi la Camera Deputaţilor.
Rezultatele finale comunicate de BEJ Botoşani arată că PSD a obţinut 83.256 voturi la Senat, adică 61,59 la sută, în timp ce pe locul al doilea s-a clasat PNL, la o distanţă apreciabilă, cu 28.100 voturi, ceea ce reprezintă 20,72 la sută.
PSD şi PNL sunt singurele partide care vor avea reprezentanţi în viitorul Parlament, celelalte formaţiuni întrunind sub cinci la sută din sufragii.
Astfel, la Senat, ALDE a luat 4,34 la sută, PMP 3,58 la sută, USR 3,01, iar PRU 2,75 la sută.
Aceeaşi ierarhie se păstrează şi la Camera Deputaţilor, PSD obţinând 61,48 la sută, în timp ce liberalii au înregistrat 20,64 la sută din voturi.
ALDE, PMP şi USR, formaţiuni care au trecut pragul la nivel naţional, au avut în judeţ scoruri sub cinci la sută, la Camera Deputaţilor.
În judeţul Botoşani, au votat 141.266 alegători, adică 39,1 la sută din cei înscrişi pe listele electorale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.