Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, mărturiseşte că, în urmă cu un deceniu, atunci când s-a retras din viaţa politică, i s-a propus un mandat de parlamentar, însă a refuzat. ”Noi nu putem fi contradictorii: ori spunem că unii oameni stau prea mult în politică, ori ne supărăm pe unii... eu nu aveam nicio obligaţie faţă de nimeni să semnez condica pe actualitatea politică românească atâta vreme cât consideram că nu am ceva de spus şi de făcut”, spune Crin Antonescu despre plecarea sa din viaţa politică.
”Puteam, bineînţeles, mi s-a propus, PNL mi-a propus şi după ce nu mai eram preşedinte, şi mandat de senator, şi mandat de deputat şi alte lucruri. Am spus: nu, nu sunt un pensionar al politicii, adică am stat în politică atâta vreme cât am crezut că am ceva de făcut şi de spus, nu cred că mai am de făcut şi de spus, asta este în acest moment şi m-am retras, ceea ce sunt absolut surprins să văd că mi se reproşează. Pentru că noi nu putem fi contradictorii: ori spunem că unii oameni stau prea mult în politică, ori ne supărăm pe unii... eu nu aveam nicio obligaţie faţă de nimeni să semnez condica pe actualitatea politică românească atâta vreme cât consideram că nu am ceva de spus şi de făcut”, a afirmat Crin Antonescu, la Antena 1, marţi seară.
El l-a criticat pe Victor Ponta pentru deciziile luate în urmă cu zece ani, menţionând şi dezamăgirea oamenilor faţă de USL, votată de 60% dintre alegători, dar care s-a transformat într-un ”eşec”.
El a spus că principalul său atu în ceea ce priveşte revenirea în politică şi candidatura este faptul că este un om liber.
”Eu am fost un om liber în politică, ăsta e cel mai mare atu al meu. Dacă cineva vrea să mă voteze, nu trebuie să mă voteze pentru că vorbesc frumos, nu trebuie să mă voteze pentru că ştiu politică internă, externă, pentru că cunosc mediul politic european, internaţional. Nu. Trebuie să mă voteze în primul rând pentru că sunt un om liber în această încrengătură de lucruri oculte, lucruri care îi limitează libertatea politicianului să-şi acopere vorbele şi să-şi îndeplinească promisiunile”, a adăugat Crin Antonescu.
El a afirmat că în prezent liderii partidelor nu au puterea de a-i pune pe primari să facă sau nu campanie unui candidat la prezidenţiale, după cum primarii nu mai pot să-şi convingă alegătorii să voteze cu un candidat sau altul la prezidenţiale, iar în acest context nu aşteaptă ”un snop de voturi” de la un partid sau de la altul, ci aşteaptă un parteneriat cu formaţiunile care îl susţin.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.