Preşedintele Klaus Iohannis pierde peste 1.000 de lei la salariu în urma eliminării plafoanelor la CAS şi CASS de la 1 aprilie 2017 pentru veniturile mai mari de cinci salarii medii brute pe economie, şeful statului ajungând să câştige 15.108 lei pe lună, faţă de 16.201 lei în prezent, într-o situaţie similară fiind premierul, şefii Parlamentului, miniştrii şi alţi demnitari de rang înalt, cu venituri mari.
Toate salariile mai mari de cinci ori decât salariul mediu brut pe economie vor scădea începând cu 1 aprilie 2017, în urma eliminării plafoanelor la CAS şi CASS de către Guvernul Grindeanu. Potrivit Executivului, în această situaţie se află aproximativ 36.000 de salariaţi din România, iar veniturile în plus la buget vor depăşi suma de 1,9 miliarde de lei.
Primii afectaţi de măsura luată vineri de Guvern vor fi cei mai înalţi demnitari din statului român: preşedintele, prim-ministrul, şefii Parlamentului, miniştrii, şefii serviciilor secrete, Avocatul Poporului, preşedintele Curţii de Conturi şi preşedintele Consiliului Legislativ.
Înainte însă de a le scădea salariile, toţi aceşti demnitari vor beneficia de o majorare a veniturilor vreme de trei luni, din ianuarie până în aprilie, şi asta din cauză că, potrivit Codului Fiscal în vigoare, plafonarea CASS nu a fost valabilă în 2016, aceasta intrând în vigoare abia de la 1 ianuarie 2017.
Astfel, preşedintele Klaus Iohannis va avea începând cu 1 aprilie un salariu net de 15.108 lei, mai puţin cu 1.093 lei faţă de luna ianuarie 2017. Totuşi, salariul şefului statului a crescut în ianurie cu 376 lei faţă de decembrie 2016, în urma intrării în vigoare a plafonării CASS. Până în decembrie 2016, doar CAS era plafonat la cinci salarii medii brute pe economie.
Într-o situaţie identică cu preşedintele Iohannis, din punctul de vedere al salariilor, vor fi prim-ministrul Sorin Grindeanu, preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.
A doua categorie de demnitari cărora le va scădea salariul vor fi cei doi viceprim-miniştri, Sevil Shhaideh şi Daniel Constantin. Ambii au un brut de 20.000 de lei, ceea ce înseamnă un salariu net în luna ianuarie de 14.914 lei. După intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă de eliminare a plafoanelor la CAS şi CASS, de la 1 aprilie 2016, atât Shhaideh, cât şi Constantin vor primi un salariu lunar net de 14.028 lei, cu 886 de lei mai puţin.
Urmează, în ierarhia salariilor înalţilor demnitari, miniştrii, vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii Parlamentului, şefii serviciilor secrete, consilierii prezidenţiali, secretarul general al Guvernului (Mihai Busuioc), Avocatul Poporului (Victor Ciorbea), preşedintele Curţii de Conturi (Nicolae Văcăroiu) şi preşedintele Consiliului Legislativ (Dragoş Iliescu), fiecare având un salariu brut de 19.055 lei.
Până în decembrie 2016 ei câştigau un salariu net de 13.868 lei pe lună, urmând ca din ianuarie venitul net să crească la 14.125 lei. Din aprilie însă, odată cu intrarea în vigoare a eliminării plafonării contribuţiilor la sănătate şi la pensii, acestor demnitari le vor scădea salariile nete la 13.365 lei pe lună, cu 760 de lei mai puţin decât în prezent.
Eliminarea plafoanelor la CAS şi CASS are însă şi partea plină a paharului pentru cei 36.000 de salariaţi români care au salarii mai mari decât cinci salarii medii brute pe economie. Ei vor avea pensii mai mari datorită contribuţiilor mai consistente pe care le vor plăti începând cu 1 aprilie 2017.
Calculele au fost făcute în baza salariului mediu brut pe economie valabil 2016, respectiv 2.681 lei, însă care ar putea fi modificat în 2017, astfel încât scăderile efective să difere. Salariul mediu brut pe ţară este calculat la începutul anului, prin Legea bugetului de stat.
Această decizie a fost luată de Guvern în şedinţa de vineri. Potrivit comunicatului emis de Executiv, se elimină plafonul reprezentând valoarea sumei echivalente cu cinci câştiguri salariale medii brute, aferentă bazei lunare de calcul a contribuţiilor de asigurări sociale, în cazul persoanelor care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor. De asemenea, se elimină plafonul maxim al bazei lunare de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, reprezentând contravaloarea a cinci câştiguri salariale medii brute, prevăzut în cazul veniturilor din salarii şi asimilate salariilor, investiţii şi din alte surse. Astfel, contribuţia de asigurări sociale de sănătate se datorează asupra venitului realizat.
"Se urmăreşte eliminarea inechităţilor privind plata contribuţiilor în procente egale, pentru toţi salariaţii, prin renunţarea la actualele plafoane privind contribuţiile de asigurări sociale şi contribuţiile de asigurări sociale de sănătate", anunţa vineri Guvernul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.