Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat marţi că fugarul Paul de România a fost arestat preventiv până în data de 9 mai, în Malta, iar cererea avocaţilor săi pentru a fi eliberat pe cauţiune a fost respinsă. ”Voi încerca inclusiv un dialog la nivel de ministru al Justiţiei, cu omologul meu din Malta”, a mai spus Gorghiu, precizând că ţara noastră nu a avut niciun fugar, nici în 2023, nici în 2024, cu acest stat.
Alina Gorghiu a declarat după şedinţa de Guvern că fugarul Paul de România a fost condamnat în ţară la 3 ani şi 4 luni pentru cumpărare de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu în dosarul Ferma Băneasa, în care prejudiciul este foarte mare, de 9,5 milioane euro.
Ministrul Justiţiei a precizat că în decembrie 2020 s-a emis un mandat de arestare pe numele acestuia.
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”La acest moment, Paul de România se află în Malta. În baza aceluiaşi mandat european de arestare, procedura a fost reluată. A fost un termen de judecată unde s-a decis arestarea preventivă a acestui fugar până pe data de 9 mai, hotărâre care, desigur, poate fi contestată şi intuiesc că va fi contestată”, a spus Gorghiu.
Ea a mai spus că solicitarea făcută de echipa fugarului de a fi eliberat pe cauţiune a fost respinsă.
”Ministerul Justiţiei şi instanţa de executrare vor face toate diligenţele pentru ca acest fugar să fie întors în ţară. Până pe data de 9 mai vom comunica mandatul de arestare, tradus în engleză şi în malteză, ne vom asigura că vom deschide dialog cu autorităţile din Malta şi că vom avea un dialog constant. După sărbători, voi încerca inclusiv un dialog la nivel de ministru al Justiţiei, cu omologul meu din Malta, pentru a discuta despre maniera în care vom putea coopera judiciar în materie penală, fără să facem acte de imixtiune în actul de justiţie şi acest lucru îl precizez de fiecare dată, pentru că nu putem interveni în justiţia niciunui alt stat”, a anunţat Gorghiu.
Gorghiu a subliniat că, în privinţa Maltei, nu am avut niciun fugar, nici în 2023, nici în aceste luni din 2024.
”Deci nu putem să spunem că avem o practică. Dimpotrivă. De aceea cred că este imperios necesar să discutăm cu autorităţile din Malta pentru a putea stabili parametri în care vom putea colabora în viitor. Sunt însă convinsă că justiţia din Malta e făcută la standarde europene şi că vor ţine cont de toate argumentele pe care instanţa de executare le va furniza. Proactiv, vom actualiza condiţiile de detenţie prin ANP, faţă de cele pe care le-am comunicat instanţei din Franţa, şi le vom pune la dispoziţie autorităţilor din Malta”, a completat Alina Gorghiu.
Ministrul a mai spus că procedura privind aducerea în ţară a fugarului depinde de la stat la stat şi poate varia între 3 luni şi 6 luni.
”Nemaiavând însă cu Malta situaţii de predare a fugarilor, nu aş putea să spun cât de rapidă este procedura prevăzută de legislaţia din statul acesta, însă vom vedea termenele pe care instanţa din Malta le va da începând cu 9 mai”, a explicat Gorghiu
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.