Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea prin care ziua de 1 iunie, când se celebrează Ziua Copilului, este declarată zi de sărbătoare legală, devenind astfel zi nelucrătoare la nivel naţional.
Propunerea legislativă pentru modificarea articolului 139 din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii a fost semnată de parlamentari de la toate partidele parlamentare şi a fost adoptată de Parlament în unanimitate.
Scopul propunerii legislative este ca de Ziua Copilului, pe 1 iunie, părinţii să beneficieze de o zi liberă, pentru a putea să petreacă mai mult timp cu copiii lor.
1 iunie devine astfel a 14-a zi liberă din an, după 1 şi 2 ianuarie, 24 ianuarie, prima şi a doua zi de Paşte, 1 mai, prima şi a doua zi de Rusalii, 15 august, 30 noiembrie, 1 decembrie şi 25 şi 26 decembrie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.