PENNY România continuă să îşi consolideze angajamentul faţă de promovarea unui stil de viaţă activ şi sănătos, fiind pentru al doilea an consecutiv Partener Principal al Cursei Populare 3.5K, parte a Bucharest International Half Marathon by Constantina Diţă. Evenimentul va avea loc duminică, 27 aprilie 2025, pe traseele capitalei, reunind mii de iubitori ai mişcării în aer liber, indiferent de nivelul lor de pregătire fizică.
Bucharest International Half Marathon by Constantina Diţă, cea mai frumoasă cursă de alergare pe stradă din România, reprezintă o oportunitate pentru toţi cei care doresc să participe la un eveniment sportiv de anvergură, într-un cadru accesibil, încurajând atât competiţia, cât şi bucuria de a face mişcare.
Parteneriatul cu PENNY România nu este doar un sprijin logistic, ci şi o dovadă a implicării companiei în susţinerea comunităţilor locale şi a iniţiativelor menite să inspire un stil de viaţă sănătos şi echilibrat.
Reduceri speciale pentru participanţii înscrişi prin aplicaţia PENNY
În acest context, PENNY România vine în sprijinul clienţilor săi printr-o ofertă dedicată posesorilor de PENNY Card. Astfel, toţi cei care aleg să se înscrie la Cursa Populară 3.5K prin aplicaţia PENNY beneficiază de o reducere de 15% la taxa de participare.
Pentru a accesa discountul, participanţii trebuie să utilizeze codul de reducere disponibil în aplicaţia mobilă PENNY, în momentul înscrierii.
În plus, pentru a extinde experienţa şi în mediul digital, PENNY organizează concursuri pe paginile sale oficiale de Facebook şi Instagram, în perioada 25 – 30 martie 2025. Prin înscrierea în aceste concursuri, participanţii au şansa de a câştiga invitaţii la Bucharest International Half Marathon by Constantina Diţă, prin tragere la sorţi.
PENNY Card – mai mult decât un card de fidelitate
Beneficiile oferite de PENNY nu se limitează doar la acest eveniment sportiv. Clienţii care aleg să utilizeze PENNY Card se bucură constant de avantaje suplimentare. Fiecare achiziţie efectuată în magazinele PENNY aduce puncte digitale care pot fi valorificate ulterior pentru produse exclusive – de la textile pentru casă, articole de bucătărie şi multe altele.
Mai mult, deţinătorii PENNY Card au acces săptămânal la oferte speciale, disponibile prin simpla scanare a cardului la casa de marcat, reduceri aplicate produselor din pliantul săptămânal.
În plus, momentele speciale nu trec neobservate: de ziua de naştere, fiecare client primeşte o reducere de 10%, iar la înscrierea în programul de fidelitate, este oferit un voucher cadou de bun venit.
O iniţiativă susţinută de campioana Constantina Diţă
Bucharest International Half Marathon by Constantina Diţă este un eveniment cu tradiţie, creat la iniţiativa campioanei olimpice la maraton cu acest nume. Scopul principal al competiţiei este promovarea sportului, a mişcării şi a unui stil de viaţă sănătos în rândul publicului larg. Totodată, evenimentul susţine atleţii români de performanţă, sprijină organizaţiile de caritate locale şi contribuie la consolidarea imaginii Bucureştiului şi a României pe harta turismului sportiv internaţional. Impactul economic pozitiv generat de acest eveniment este resimţit nu doar de capitală, ci şi de companiile locale implicate în desfăşurarea sa.
Activări surpriză şi prospeţime la standul PENNY
Pe lângă beneficiile oferite la înscriere, prezenţa PENNY la Bucharest International Half Marathon by Constantina Diţă va fi marcată prin activări speciale dedicate participanţilor. Cei care iau parte la eveniment vor avea ocazia să descopere zone interactive, să participe la activităţi menite să completeze experienţa sportivă şi să se bucure de un Fresh Corner aprovizionat cu fructe proaspete – un plus de energie binevenit după cursă.
Prin aceste iniţiative, PENNY România îşi reafirmă rolul activ în susţinerea comunităţilor locale şi încurajarea unui stil de viaţă sănătos, oferind clienţilor săi nu doar avantaje comerciale, ci şi oportunităţi reale de a se implica în activităţi care promovează bunăstarea fizică şi mentală.
Acest articol a fost realizat cu sprijinul PENNY.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.