BAT România, prin intermediul platformei Stop Contrabanda, şi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) anunţă demararea unui parteneriat – premieră în România pentru sprijinirea comunităţilor vulnerabile, grav afectate de efectele fenomenului contrabandei cu produse din tutun. În cadrul acestui proiect, BAT susţine organizarea la nivel teritorial de către ANOFM a unei serii de cursuri de calificare profesională, ca alternativă profesională viabilă în judeţe grav afectate de fenomenul de contrabandă. În februarie 2025, 52 de cursanţi au absolvit cu succes prima serie – pilot de cursuri care asigură calificarea în meseriile de instalator de panouri fotovoltaice solare şi motostivuitorist în judeţul Suceava.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Judeţele Suceava şi Dolj sunt primele vizate pentru organizarea programului de cursuri în parteneriat cu platforma BAT Stop Contrabanda, în aceste judeţe înregistrându-se şi unele dintre cele mai ridicate rate, în ultimii ani, ale fenomenului contrabandei cu ţigări. Toţi cei 52 de absolvenţi ai primei serii de cursuri derulate în perioada decembrie – februarie la Suceava au primit diplome acreditate de Ministerele Muncii şi al Educaţiei, recunoscute şi la nivelul Uniunii Europene, care vor contribui la facilitarea inserţiei participanţilor pe piaţa muncii. 

Potrivit platformei StopContrabanda.ro, în aceste judeţe au fost capturate în 2024 circa 12,5 milioane de ţigarete de contrabandă, în valoare de peste 10 milioane de lei pe piaţa neagră. Contrabanda cu ţigări prejudiciază anual veniturile la bugetul de stat cu peste 2 miliarde de lei, este un catalizator pentru reţelele de crimă organizată şi întreţine subdezvoltarea comunităţilor. Date ale Interpol arată că traficul ilicit de ţigări este un accelerator pentru traficul de droguri, de arme, de persoane şi chiar activităţi teroriste.

„Parteneriatul cu ANOFM relevă credinţa noastră conform căreia putem şi trebuie să contribuim activ şi eficient la dezvoltarea sustenabilă a comunităţilor. Cu o prezenţă de peste 27 de ani în România, BAT susţine eforturile autorităţilor în lupta împotriva economiei subterane şi a contrabandei prin donaţii de echipamente şi proiecte anuale de informare şi suntem încrezători că noua platformă de cursuri de calificare profesională dezvoltată în parteneriat cu ANOFM va amplifica aceste eforturi, oferind alternative profesionale viabile în judeţele afectate, pentru un viitor mai bun şi mai sigur în aceste comunităţi. Prin investiţii strategice în educaţie profesională şi, ulterior, prin inserţia participanţilor pe piaţa muncii, credem că putem determina, pe termen lung, o dezvoltare economică sustenabilă în aceste zone,” a declarat Ileana Dumitru, Director Afaceri Externe al Ariei Europa de Sud Est, BAT.

ANOFM subliniază importanţa acestui parteneriat în combaterea şomajului din zonele defavorizate economic şi oferirea unei direcţii profesionale clare pentru persoanele aflate în situaţii dificile: „Parteneriatul cu BAT reprezintă o iniţiativă valoroasă pentru ANOFM, oferind un sprijin suplimentar persoanelor din comunităţile vulnerabile prin acces la formare profesională şi, implicit, noi oportunităţi de angajare. Educaţia şi calificarea într-o nouă meserie sunt soluţii sustenabile, oferind persoanelor din aceste comunităţi posibilitatea de a alege un traseu profesional sigur şi acces la surse de venit legitim. Ne dorim ca acest proiect să devină un model de bune practici şi să deschidă noi perspective pentru colaborări similare. Astfel de iniţiative vin în completarea eforturilor ANOFM de a sprijini integrarea pe piaţa muncii şi de a oferi alternative profesionale pentru cei care îşi doresc un nou început”, a declarat Florin Cotoşman, preşedintele ANOFM.

Parteneriatul vizează organizarea de cursuri de calificare în domenii relevante pe piaţa muncii din regiunile vizate, oferind participanţilor competenţe cerute de angajatori care să le deschidă perspective pentru o integrare durabilă şi sigură în câmpul muncii. Primele două cursuri pilot, organizate în parteneriat cu ANOFM Suceava, au început în decembrie 2024 şi s-au finalizat în februarie 2025. Următoarea serie de cursuri va fi organizată în judeţul Dolj şi vizează calificarea a cel puţin 50 de persoane în meseriile de infirmier şi de operator introducere, validare şi prelucrare date.

Pe parcursul anului 2024, la nivel naţional, angajatorii au raportat un total de 8.073 locuri de muncă vacante pentru ocupaţiile de instalator de panouri fotovoltaice solare, instalator sisteme termice solare, montator instalaţii solare, stivuitorist, infirmier şi operator introducere, validare şi prelucrare date. Dintre acestea, 42,5% au fost declarate în mod repetat, din cauza dificultăţii de ocupare a posturilor.

În judeţele Suceava şi Dolj, 40,7% dintre locurile de muncă vacante raportate de angajatori pentru aceste meserii au fost declarate în mod repetat, ceea ce indică o cerere ridicată de forţă de muncă specializată în aceste ocupaţii. Acest aspect evidenţiază atât deficitul de personal calificat în aceste domenii, cât şi oportunităţile crescute de angajare pentru persoanele care dobândesc competenţele necesare ocupării posturilor de instalator de panouri fotovoltaice solare şi motostivuitorist, respectiv infirmier şi de operator introducere, validare şi prelucrare date.

Despre contrabanda cu ţigări în România

  • Traficul ilicit de ţigări prejudiciază anual statul român cu aproximativ 2 miliarde de lei, ceea ce reprezintă contravaloarea a 500 km de drum naţional modernizat. [1]
  • România are 2.000 de km de graniţă cu ţări non-UE, în care preţul tutunului poate fi de până la trei ori mai mic.
  • Fiecare container de ţigări ilegale înseamnă un milion de euro profit pentru reţelele de contrabandă. Date ale Interpol arată că traficul ilicit de ţigări este un catalizator pentru traficul de droguri, arme, persoane şi chiar activităţi teroriste.
  • Conform celor mai recente date Novel Research, piaţa neagră a atins în 2024 un nivel record negativ pentru ultimii 4 ani în România: 9% din totalul pieţei. Spre comparaţie, în 2023 media anuală a contrabandei a fost de 8,2%, în creştere cu peste un punct procentual faţă de anul anterior.

Despre BAT şi platforma Stop Contrabanda

BAT este unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul de stat al României, cu o contribuţie totală cumulată la bugetul de stat de circa 21,3 miliarde de lei în ultimii 2 ani, sub formă de taxe şi accize. BAT este un angajator strategic în România, creând peste 3.400 de locuri de muncă în cadrul celor trei companii prezente aici: BAT Investment – fabrica din Ploieşti, BAT Trading – compania de distribuţie şi Global Business Solutions – centrul de servicii integrate din Bucureşti, cel mai mare centru de acest gen al grupului. Compania generează alte 30.000 de locuri de muncă indirect, în lanţul de distribuţie şi aprovizionare.

Platforma StopContrabanda.ro este o iniţiativă BAT care are scopul de a susţine eforturile autorităţilor în combaterea traficului ilicit, prin centralizarea capturilor de produse ilicite din tutun din întreaga ţară, dar şi de a informa consumatorii cu privire la efectele contrabandei asupra societăţii şi a siguranţei comunităţilor. Acesta este singurul centralizator în timp real al datelor despre evoluţia capturilor de ţigarete ilegale de pe teritoriul României. Platforma este susţinută de Poliţia Română, Poliţia de Frontieră Română, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Autoritatea Vamală Română, fiind lansată de BAT în 2017, pentru a crea un punct unic de informare cu privire la contrabanda cu ţigarete.

Despre Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) este cel mai important actor pe piaţa muncii fiind instituţia publică ce implementează politicile şi strategiile naţionale privind ocuparea forţei de muncă şi formarea profesională elaborate de Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale şi Guvernul României.

Prin servicii specializate şi măsuri active de stimulare a ocupării, ANOFM contribuie la creşterea gradului de ocupare şi la dezvoltarea competenţelor necesare unei economii dinamice.

Astfel, prin intermediul reţelei naţionale de agenţii judeţene şi prin centrele regionale de formare profesională, ANOFM oferă o gamă variată de servicii destinate atât persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, cât şi angajatorilor: informare şi consiliere profesională, mediere pe piaţa muncii, organizarea de cursuri de calificare şi recalificare, prime şi stimulente oferite şomerilor care se încadrează în muncă, acordarea de subvenţii pentru stimularea angajării persoanelor din grupuri vulnerabile.

Pentru anul 2025, printre obiectivele instituţiei se numără încadrarea în muncă a peste 183.000 de şomeri înregistraţi în evidenţele agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă şi organizarea de cursuri de formare profesională pentru 24.440 de persoane, în vederea calificării, recalificării sau dobândirii de competenţe necesare pe piaţa muncii. Dintre acestea, 2.053 de persoane vor participa la programe de ucenicie, beneficiind de formare profesională direct la locul de muncă.

Aceste obiective vin în continuarea rezultatelor înregistrate în 2024, un an în care 183.849 de persoane şi-au găsit un loc de muncă cu sprijinul ANOFM. De asemenea, 18.859 de persoane au fost incluse în cursurile de formare profesională pentru a-şi îmbunătăţi competenţele, dintre care 591 au fost cuprinse în programe de ucenicie la locul de muncă.

Totodată, ANOFM pune accent pe digitalizare, modernizarea serviciilor şi adaptarea continuă la cerinţele pieţei muncii, astfel încât fiecare persoană aflată în căutarea unui loc de muncă, înregistrată în evidenţele instituţiei, să aibă acces la servicii moderne şi eficiente de integrare pe piaţa muncii.

O parte importantă dintre măsurile de stimulare a ocupării oferite de ANOFM sunt susţinute din fonduri europene, prin proiecte implementate de Serviciul Public de Ocupare.

În acest sens, în cadrul noii programări financiare, prin Programul Educaţie şi Ocupare 2021 – 2027 (PEO), ANOFM are o alocare de aprox. 1 miliard de euro pentru proiecte ce vizează susţinerea măsurilor care au ca scop facilitarea ocupării persoanelor aflate în dificultate şi continuarea procesului de modernizare instituţională în vederea adaptării la cerinţele pieţei muncii.

(Articol sustinut de BAT.)

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.