GlobalLogic Inc., companie membră a grupului japonez Hitachi, a preluat grupul de societăţi Fortech SRL şi Fortech Software Solutions SRL, unul dintre principalii furnizori de servicii IT din România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Compania americană GlobalLogic Inc., parte a grupului japonez Hitachi şi lider în domeniul serviciilor de inginerie software, a cumpărat participaţia integrală în grupul de companii Fortech SRL şi Fortech Software Solutions SRL – unul dintre principalii furnizori de servicii IT din România. Achiziţia marchează intrarea în România a GlobalLogic Inc., fiind totodată una dintre cele mai reprezentative tranzacţii de pe piaţa locală de IT între un jucător internaţional de mare calibru şi o companie antreprenorială românească solidă. 

GlobalLogic Inc. a avut alături o garnitură de avocaţi din cadrul Ţuca Zbârcea & Asociaţii specializaţi în fuziuni şi achiziţii, drept societar şi comercial, dreptul concurenţei, IT şi proprietate intelectuală, dreptul muncii şi protecţia datelor cu caracter personal. Echipa a fost coordonată de Dragoş Apostol (Partener), secondat de Veronica Aman (Managing Associate), alături de alţi avocaţi precum Raluca Vasilache (Partener), Mihai Anghel (Partener), Ciprian Timofte (Partener), Dana Blaer (Managing Associate) în faza de due-diligence şi în ceea ce priveşte aspectele de conformare şi reglementare. 

„Faptul că am contribuit la intrarea pe piaţa românească a unui jucător de nivel mondial precum GlobalLogic (la rândul său, parte a colosului japonez Hitachi) e un motiv de reală satisfacţie. Această achiziţie strategică transmite un semnal pozitiv cu privire la starea mediului de afaceri românesc în ansamblul său, dar şi cu privire la perspectivele de creştere fantastice pe care le are, în mod particular, sectorul IT din România. Suntem deosebit de onoraţi să fim alături de cumpărător cu acest prilej, cu atât mai mult cu cât tranzacţia a vizat preluarea unei afaceri crescută cu mult talent şi pasiune de antreprenori români, care au creat o companie solidă şi un brand de mare succes pe piaţa serviciilor IT”, a declarat Dragoş Apostol, liderul echipei de avocaţi Ţuca Zbârcea & Asociaţii implicată în această tranzacţie.

Avocatul a adăugat că echipa Ţuca Zbârcea & Asociaţii a oferit asistenţă cu privire la toate etapele aferente unui proiect de o asemenea anvergură, pornind de la realizarea unui audit complet de tip due-diligence asupra societăţii ţintă şi gestionarea tuturor aspectelor juridice conexe, precum şi în ceea ce priveşte oferta de preluare. Serviciile au inclus asistenţă în negocierea şi semnarea documentelor tranzacţiei, precum şi în vederea obţinerii avizelor şi autorizărilor necesare. 

Ţuca Zbârcea & Asociaţii va continua să ofere suport legal GlobalLogic Inc. în finalizarea tranzacţiei şi în aspectele juridice post-achiziţie. 
„Din punctul meu de vedere, ambele părţi sunt avantajate în urma acestei tranzacţii. Fortech beneficiază acum de un canal de livrare „ready-made” ceea ce îi permite dezvoltarea serviciilor şi capabilităţilor pe mai departe, în timp ce GlobalLogic are potenţialul de a deveni unul dintre principalii jucători regionali de pe piaţa de inginerie software”, a adăugat Dragos Apostol.

Potrivit GlobalLogic Inc., investiţia în Fortech SRL face parte dintr-o strategie multianuală prin care compania îşi propune extinderea amprentei europene. Totodată, această achiziţie va permite potenţarea punctelor forte ale Hitachi în ceea ce priveşte serviciile în domeniul tehnologiei informaţiei (IT), tehnologiei de operare (OT) şi serviciile de produs.

Pentru detalii suplimentare: https://www.businesswire.com/news/home/20221121005313/en/GlobalLogic-Acquires-Fortech-a-Leading-Digital-Engineering-Company-Based-in-Romania

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.