Av. Stoica Alin Marius (Baroul Bucureşti) a oferit servicii de asistenţă juridică unei societăţi din domeniul agroalimentar care a transmis la data de 26.05.2022 cerere de finanţare pentru suma de 593.748 lei în cadrul măsurii „Granturi pentru capital de lucru AGRI-FOOD” (prevăzute de OUG Nr. 61/2022).
Deşi a primit Decizie de acceptare la finanţare şi chiar a semnat Contractul de finanţare, la jumătatea implementării acestuia, acesteia i-a fost comunicată o Decizie de respingere la finanţare din partea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (prin Agenţia Pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii).
Motivul respingerii a fost acela al necorespunderii formei unui document din documentaţia care a stat la baza cererii de finanţare.
Întrucât nu s-a reuşit medierea diferendului şi soluţionarea acestuia pe cale amiabilă, litigiul a ajuns în faţa instanţelor judecătoreşti unde la data de 08.10.2024 a fost obţinută anularea definitivă a Decizie de respingere la finanţare şi obligarea Agenţiei la continuarea procedurilor administrative de acordare a finanţării în cuantum de 593.748 lei.
Curtea de Apel Ploieşti a subliniat că, în esenţă, prin decizia de respingere la finanţare nu s-a păstrat un just echilibru între interesul general şi cel individual, reclamanta suportând excesiv consecinţa respingerii cererii de finanţare, sancţiunea aplicată fiind disproporţionată. De asemenea, instanţa a constatat că decizia autorităţii pârâte a fost de un formalism excesiv, iar neîndeplinirea unei condiţii formale nu poate conduce la negarea dreptului solicitat, în condiţiile în care o astfel de eroare formală poate fi îndreptată.
La data de 23.12.2024 societatea a încasat efectiv suma de 593.748 lei, fiind astfel restabilită echitatea în acest raport juridic.
Cauza a fost gestionată integral de Av. STOICA Alin-Marius (Baroul Bucureşti).
(Material realizat in parteneriat cu Avocat.ro)
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.