Într-un dosar deosebit de complex, cu implicaţii semnificative în materia executării silite şi a răspunderii penale a executorilor judecătoreşti, echipa de avocaţi a SCA Dima Andrei şi Asociaţii a obţinut o soluţie de achitare definitivă pentru clientul său, Catrinoiu Matei Cosmin, într-un proces penal judecat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Executorul judecătoresc fusese trimis în judecată pentru mai multe infracţiuni, inclusiv uz de fals în formă continuată, sustragere de înscrisuri, precum şi participaţie improprie la fals intelectual şi uz de fals. Acuzaţiile priveau presupuse nereguli în cadrul unui dosar de executare silită, inclusiv folosirea unei încheieri de executare considerate falsificate şi omisiunea de a prezenta documente relevante instanţei.

În faţa instanţei supreme, apărarea condusă de avocatul Dima Andrei, fondatorul societăţii, a reuşit să demonstreze, în mod convingător, lipsa intenţiei directe în comiterea presupuselor fapte, precum şi absenţa oricărei rezoluţii infracţionale. Înalta Curte a constatat că presupusele nereguli nu se încadrează în sfera penală, ci, eventual, într-o zonă de eroare administrativă, fără impact penal.

Instanţa a reţinut că rectificarea încheierii privind executarea silită nu a fost un act de fals, ci o simplă îndreptare a unei erori materiale, fără scop ilicit şi fără efecte juridice păgubitoare. De asemenea, instanţa a respins teza privind sustragerea de înscrisuri, apreciind că nu a existat o intenţie frauduloasă din partea inculpatului.

În urma deliberărilor, Înalta Curte a pronunţat o hotărâre de achitare în temeiul art. 16 alin. 1 lit. b) şi c) Cod procedură penală, consfinţind nevinovăţia clientului în raport cu toate acuzaţiile ce i-au fost aduse.

Această soluţie consfinţeşte profesionalismul şi eficienţa echipei de la SCA Dima Andrei şi Asociaţii, care a demonstrat încă o dată capacitatea de a gestiona cu succes dosare complexe şi de impact în sfera dreptului penal al profesiilor juridice.

Un material realizat în parteneriat cu Avocat.ro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.