Preşedinta Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Ana Maria Pătru, a fost adusă cu mandat, marţi după-amiază, la sediul DNA Ploieşti, unde va fi audiată în dosarul de trafic de influenţă şi spălare de bani, ea refuzând să facă declaraţii la intrarea la audieri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ana Maria Pătru a fost ridicată de procurori dintr-o locuinţă din oraşul Voluntari, din judeţul Ilfov, şi adusă cu mandat la sediul DNA Ploieşti pentru audieri, în dosarul în care are calitatea de suspect pentru infracţiuni de trafic de influenţă şi spălare de bani.

La intrarea în sediul DNA, preşedinta AEP a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliştilor legate de acuzaţiile care i se aduc şi de faptul că soţul său a încercat să fugă cu documente considerate relevante de către anchetatori.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, Ana Maria Pătru este singura persoană adusă la audieri în acest dosar.

Direcţia Naţională Anticorupţie arată că Serviciul Teritorial Ploieşti efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciunea săvârşirii, în perioada 2008 -2015, a unor infracţiuni de corupţie. În această cauză se fac, marţi, patru percheziţii în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Vâlcea, la o instituţie publică şi la domiciliile unor persoane.

Surse judiciare declarau că procurori de la DNA Ploieşti şi ofiţeri de Poliţie Judiciară ridică documente de la sediul Autorităţii Electorale Permanente.

Potrivit surselor citate, în acest dosar se fac cercetări pentru trafic de influenţă şi spălare de bani.

Surse judiciare au declarat că ancheta procurorilor DNA Ploieşti vizează modul în care au fost cumpărate mai multe softuri folosite la desfăşurarea alegerilor din ultimii ani.

De asemenea, surse judiciare spuneau că în timpul percheziţiilor făcute de procurorii DNA Ploieşti în judeţul Vâlcea, la locuinţa şefei AEP, soţul acesteia a încercat să fugă.

El avea mai multe documente ale unei societăţi radiate, pe care a deţinut-o, şi care ”erau relevante pentru circuitul mitei”, precizau sursele citate. Anchetatorii au reuşit însă să-l oprească pe bărbat.

Ana Maria Pătru este preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente din anul 2012. În perioada 2005-2007, ea a fost director al filialei sud-vest Oltenia a AEP, iar din 2007 şi până în 2012 a fost vicepreşedinte al AEP. Anterior, între 2003 şi 2005, Pătru a fost consilier juridic la Direcţia de Finanţe Publice Vâlcea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.