Mai multe organizaţii nonguvernamentale au cerut luni, la dezbaterea de la Ministerul Justiţiei, retragerea OUG privind graţierea şi modificările codurilor penale, discutarea proiectelor în Parlament, după ce vor fi făcute studii de impact şi reanalizarea cazurilor în care s-ar putea aplica graţierea. Unii reprezentanţi ai organizaţiilor i-au spus lui Florin Iordache că, atunci când ai 100.000 de oameni în stradă, “este clar că nu ai pace socială” şi trebuie făcută o reevaluare, iar alţii au cerut demisia ministrului Justiţiei, arătând că scopul celor două OUG este să fie scăpaţi de executarea pedepselor “zeci de prieteni politici”.
Reprezentantul Transparency Romania i-a solicitat ministrului Justiţiei să ţină cont de amendamentele organizaţiei. “Nu dorim o asumare a răspunderii Guvernului, ci aprobarea în Parlament. (…) Dacă le veţi respinge (amendamentele, n.r.), vă rog să ne motivaţi în scris”.
Directorul executiv al Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România - Comitetul Helsinki, Nicoleta Andreescu, a spus că speră ca cele două proiecte de ordonanţă de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor penale să devina proiecte de lege.
“Nu s-a justificat necesitatea adoptării acestor acte în regim de urgenţă. Ele trebuie puse în transparenţă decizională minim 30 de zile. Aceste proceduri de transparenţă fac legi mai bune.
Nu se poate ca de pe azi pe mâine să se rezolve o problemă cronică şi sistemică. APADOR susţine retragerea ordonanţelor de urgenţă si prezentarea lor în Parlament”, a spus Nicoleta Andreescu.
Mihai Poliţeanu, de la platforma “Iniţiativa România”, i-a spus ministrului Justiţiei că scopul celor două OUG este să fie scăpaţi de executarea pedepselor “zeci de prieteni politici”, a cerut retragerea imediată a acestora şi i-a solicitat demisia.
“Este un lucru recunoscut de zeci de mii de oameni, de sistemul judiciar. Orice dezbatere tehnică a fost subminată de dumneavoastră când aţi declarat că orice proiect de graţiere va trece prin Parlament. (…) Nu mai sunteţi un partener credibil de dialog. (…) Cum rezolvă suprapopularea închisorilor graţierea pedepselor cu suspendare. (…) Acestă întâlnire este o farsă. Vă cerem să retrageţi imediat aceste ordonanţe şi să vă daţi demisia”, a susţinut Poliţeanu.
Gelu Trandafir, de la Freedom House, a arătat că organizaţia susţine retragerea celor două OUG şi discutarea în Parlament a proiectelor privind graţierea şi modificarea codurilor penale, după ce vor fi făcute studii de impact. El a precizat că graţierea este folosita “contra scopului”, pentru că se pot lua decizii individuale, arătând că mai înţelept ar fi să se mearga pe analiza individuală, la 40 de penitenciare nefiind nicio problemă să fie analizate 60 de cazuri sociale.
“Când ai 100.0000 de oameni în stradă, clar că nu ai pace socială”, i-a spus Gelu Trandafir ministrului Justiţiei.
El a precizat că ultimul Raport al Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare are avertismente legate de cele două ordonanţe.
“Sunt şi 12 măsuri pentru închiderea MCV. Dacă acesta este obiectivul guvernării dumneavoastră, lucrurile sunt foarte simple: focusarea pe cele 12 măsuri şi focusarea pe strategia anticorupţie”, a spus reprezentantul Freedom House.
Preşedintele VeDem Just, Lucian Checheriţă, a spus că graţierea trebuie să fie prevăzută într-un proiect de lege, nu într-o OUG, de aceasta nu trebuie să profite niciun demnitar public sau funcţionar şi măsura trebuie să privescă doar pedepsele definitive, nu şi cele în curs de soluţionare.
Şi reprezentantul organizaţiei Expert Forum a arătat că proiectele privind graţierea şi modificarea codurilor penale trebuie retrase din procedură de urgenţă şi puse în procedură normală.
În intervenţia sa, Mihai Popescu, de la Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului (GRADO), a arătat că cele două OUG ar trebui să intre în dezbatere parlamentară şi, de asemenea, ar trebui urgentate liberările condiţionate pe baza muncii. “Trebuie sa fie un pachet de măsuri care să rezolve problema pe termen lung. Construcţia de penitenciare este necesară”, a arătat Popescu.
Reprezentantul Asociaţiei Alianţa pentru Combaterea Abuzurilor, Claudiu Dumitriu, i-a spus ministrului Justiţiei că singura măsură care trebuie luată este retragerea celor două proiecte de OUG, pentru că sunt fals argumentate şi dezbaterea lor în Parlament, ca lege organică.
“Lumea este scandalizată pentru că oaameni care nu ar trebui să iasă, politicieni şi funcţionari publici, tocmai ei fac presiuni pentru adoptarea acestor ordonanţe”, a adăugat Claudiu Dumitrescu.
Şi reprezentantul ActiveWatch i-a cerut ministrului Justiţiei să retragă celor doua proiecte de OUG.
Dezbaterea de la Ministerul Justiţiei are loc la o zi după ce peste 40.000 de oameni au manifestat în Bucureşti împotriva celor două proiecte. Manifestaţii la care au participat, în total, peste 30.000 de oameni au avut loc, duminică, şi în Cluj-Napoca, Sibiu, Braşov, Iaşi, Timişoara, dar şi în diaspora. Manifestaţii la care au participat, în total, peste 30.000 de oameni au avut loc, duminică, şi la Cluj-Napoca, Sibiu, Braşov, Iaşi, Timişoara, Constanţa, Ploieşti, Alba Iulia, dar şi în diaspora.
Proteste au avut loc şi duminică trecută, atât în Capitală, cât şi în mai multe oraşe din ţară.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.