Dosarul Revoluţiei va fi redeschis, a anunţat, marţi, procurorul general interimar al României, Bogdan Licu, precizând că decizia de clasare din septembrie 2015 a fost infirmată în urma reanalizării cauzei, care a stabilit că aceasta este netemeinică şi nelegală. Licu a precizat că mai multe aspecte din anchetă au zădărnicit aflarea adevărului şi "identificarea tuturor făptuitorilor, precum şi a făptuitorilor din spatele făptuitorilor".
Ca urmare a analizării soluţiei, astăzi (marţi, n.r.), am dispus din oficiu infirmarea ordonanţei numărul 11/P/2014, din data de 14 octombrie 2015 a Parchetului de lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Parchetelor Militare şi redeschiderea urmăririi penale în cauză, redeschidere ce urmează a fi supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie”, a anunţat Bogdan Licu, prim-adjunctul procurorului general, care asigură interimatul la conducerea Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) după demisia lui Tiberiu Niţu.
Licu a precizat că s-a constatat că soluţia de clasare a Secţiei Parchetelor Militare este netemeinică şi nelegală, fiind adoptată pe baza unei cercetări incomplete, cu ignorarea unor informaţii, date şi documente esenţiale referitoare la evenimentele din decembrie 1989.
Procurorul general interimar al României a mai spus că aceste aspecte au condus la "stabilirea unei situaţii de fapt incomplete, iar în unele aspect eronată, iar pe care de consecinţă, la o greşită încadrare încadrarea juridică a faptelor, toate acestea zădărnicind aflarea adevărului şi identificarea tuturor făptuitorilor, precum şi a făptuitorilor din spatele făptuitorilor".
În 19 februarie, procurorul general interimar Bogdan Licu a cerut de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dosarul privind Revoluţia din 1989, pentru reanalizarea decizia de clasare din septembrie 2015. Dosarul era la instanţa supremă după ce au fost depuse mai multe contestaţii privind soluţia de clasare. Bogdan Licu a trimis o adresă către instanţa supremă prin care solicită să retrimită la PICCJ dosarul privind Revoluţia din 1989.
Acest dosar a primit o decizie de clasare pe data de 14 octombrie 2015, din lipsă de probe. Decizia de clasare a dosarului Revoluţiei a fost luată în perioada în care la conducerea PICCJ a fost Tiberiu Niţu. Acesta a demisionat din în 2 februarie, după ce a fost pus sub acuzare pentru complicitate la abuz în serviciu, în dosarul fostului ministru al Internelor Gabriel Oprea privind însoţirea cu coloană oficială.
După decizia de clasare, aproximativ 100 de persoane, victime ale Revoluţiei sau urmaşi ai acestora, dar şi membri ai Asociaţiei "21 Decembrie" au atacat hotărârea. Contestaţiile au fost depuse atât la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cât şi la instanţa supremă.
Dosarul Revoluţiei din 1989 este una dintre cele mai tergiversate anchete din istoria practicii judiciare din România. Procurorii au avut de lămurit cauzele în care s-a produs decesul a 709 persoane, rănirea prin împuşcare a 1.855 de persoane, rănirea prin alte forme de violenţă a 343 de persoane şi privarea ilegală de libertate a 924 de persoane.
Anchetatorii au arătat în rezoluţia de clasare că, în unele dintre cazurile avute în atenţie, persoanele vinovate de omor sau rănire prin împuşcare au fost judecate sau deja condamnate în alte dosare. De asemenea, în alte cazuri, decesul "a fost urmarea unui act suicidal (împuşcare, precipitare etc.), a manevrării imprudente a armamentului din dotare de către cel în cauză sau s-a datorat unor cauze patologice".
Procurorii militari au mai susţinut în soluţia de clasare că starea de oboseală şi stresul au afectat aprecierea obiectivă a realităţii. În acest context, au fost situaţii în care s-au executat focuri de armă între militari din aceeaşi unitate sau între unităţi militare.
Peste 4.500 de dosare au fost deschise pentru faptele comise în decembrie 1989, dintre care au fost trimise în judecată112 dosare, cu 275 de inculpaţi, între care 25 de generali, 114 ofiţeri, 13 subofiţeri, 36 de militari în termen şi 87 de civili.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.