Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a fost pus sub control judiciar pentru luare de mită şi folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, fiind acuzat că, în perioada 2010-2016, a folosit şi prezentat declaraţii false către APIA pentru a primi fonduri europene de peste 1,3 milioane de lei. De asemenea, prelatul este acuzat că a luat mită 500 de euro de la o persoană.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile faţă de Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Tomisului, pentru luare de mită şi folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
De asemenea, procurorii anticorupţie au dispus începerea urmăririi penale faţă de Stere Beca, Bogdan-Petrişor Malaxa, Gheorghe Nadoleanu şi Ciprian-Ioan Cojocaru, mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului la data faptelor, dar şi faţă de Aurelian Ştefan, pentru tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În perioada 2010 – 2016, Teodosie Petrescu, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, împreună cu ceilalţi inculpaţi, a folosit şi prezentat declaraţii false în relaţia cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) pentru a primi fonduri europene.
”În declaraţiile prezentate la APIA, inculpaţii au declarat în mod nereal că utilizează anumite suprafeţe agricole având categoriile de folosinţă «vii pe rod cu struguri pentru vin»/«vii pe rod cu struguri nobili pentru vin», în condiţiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafeţe agricole nu mai existau astfel de culturi”, arată DNA.
Potrivit procurorilor, ”un alt aspect fals prezent în cuprinsul declaraţiilor depuse în perioada respectivă a fost acela că s-au respectat normele privind bunele condiţii agricole şi de mediu (GAEC) şi cerinţele legale în materie de gestionare (SMR) privind mediul, sănătatea publică, sănătatea animalelor şi sănătatea plantelor, reglementate prin legislaţia naţională, pe toată suprafaţa agricolă a exploataţiei şi pentru activitatea agricolă pe care o desfăşoară”.
Faptele au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafaţă unică (SAPS), totalizând 1.356.973 lei, după cum urmează: în anul 2010 – 142.988,37 lei, în 2011 – 148.610,21 lei, în 2012 – 239.732,26 lei, în 2013 – 262.267,07 lei, în 2014 – 281.733,52 lei, în 2015 – 281.633,28 lei, în anul 2016 plăţile nefiind încă autorizate (această faptă a rămas în faza tentativei).
DNA mai arată că, în primăvara anului 2016, IPS Teodosie a primit 500 de euro de la o persoană, pentru a dispune ”ca persoana în cauză să primească remuneraţie legală pentru activitatea pe care o desfăşura într-o parohie”.
Pe perioada controlului judiciar, IPS Teodosie trebuie să respecte mai multe obligaţii, între care să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei, să nu desfăşoare nicio activitate cu caracter decizional în legătură cu accesarea de fonduri publice/europene în cadrul Bisericii Ortodoxe, Patriarhiei, Arhiepiscopiei Tomisului, nici direct, nici prin interpuşi, şi să nu se apropie de ceilalţi suspecţi/inculpaţi din dosar, de martori, experţi şi să nu comunice direct sau indirect cu aceştia.
IPS Teodosie a fost audiat, luni, timp de aproape două ore, la sediul DNA Constanţa. El nu a făcut declaraţii jurnaliştilor nici la intrarea, nici la ieşirea de la DNA.
Arhiepiscopul Tomisului a mai fost anchetat de procurorii anticorupţie pentru luare de mită, fiind suspectat că a primit 850 de euro de la o persoană pentru a o ajuta să se înscrie la Facultatea de Teologie a Universităţii ”Ovidius”, IPS Teodosie fiind decanul acelei facultăţi. În acest dosar, în urmă cu doi ani, arhiepiscopul Tomisului a fost scos de sub urmărire penală, el precizând atunci că nu a fost găsită nicio probă împotriva sa.
De asemenea, în vara acestui an, IPS Teodosie a fost citat la DNA, pentru a fi audiat ca martor în dosarul privind cărţile scrise în penitenciar, pe motiv că el a girat cartea "Muntele Athos, patria ortodoxiei", scrisă de Gigi Becali.
Reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului au transmis, luni după-amiază, că nu fac declaraţii în legătură cu acuzaţiile DNA.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.