Curtea de Apel Bucureşti a respins definitiv, marţi, cererea DNA de punere sub control judiciar a primarului Craiovei, Olguţa Vasilescu, în dosarul în care este acuzată de luare de mită, spălare de bani şi folosirea autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.
Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a menţinut astfel decizia Tribunalului Capitalei, care în 9 august a respins cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie de punere sub control judiciar a primarului Craiovei pe motiv că a publicat pe pagina sa de Facebook mai multe probe din dosarul în care este judecată.
Primarul Craiovei, Olguţa Vasilescu, a declarat că denunţătorul din dosarul său, Petre Becheru, este "transformat într-un hărţuitor” şi că vrea să îl dea în judecată, iar în instanţă să ceară ca acesta să fie supus unei expertize psihiatrice.
Ea a precizat că ceea ce s-a cerut în sală, respectiv să nu ia legătura cu martori din dosarul său, nu este realizabil, având în vedere că este o persoană publică şi unii martori sunt funcţionari din Primăria Craiovei.
”Nu că nu aş mai avea voie să vorbesc despre proces, ci pur şi simplu a cerut să nu mai apar la radio şi la televizor, ceea ce mi se pare un pic prea mult. De asemenea, au cerut să nu iau legătura cu martorii şi cu denunţătorii din dosar. Eu nu am luat legătura cu denunţătorii din dosar. Martorii sunt funcţionari ai Primăriei Craiova, cu care lucrez zi de zi, pe care nu i-am întrebat niciodata ce au spus la DNA, ce au declarat acolo. Sunt chestiuni pe care le-am înţeles foarte clar cum funcţionează şi nu am făcut niciun fel de greşeală din acest punct de vedere. A mi se interzice acum să iau legătura cu jumătate din Primărie, mi-e teamă că ajungem în situaţia în care intrăm într-un blocaj. Acestea sunt lucrurile pe care le-a cerut DNA. Din punctul meu de vedere, s-a mers mult prea departe şi cred că şi denunţătorul a mers mult prea departe, pentru că nu mai sunt jigniri aduse ca primar al Craiovei, ci ca femeie, ca mama. Sunt aluzii cu conotaţie sexuală, tot felul de jigniri”, a declarat Olguţa Vasilescu, după judecarea contestaţiei DNA.
Şi la Tribunalul Bucureşti, procurorul DNA a cerut, în 9 august, să îi interzică primarului Craiovei să participe la emisiuni de radio şi de televiziune şi să se apropie de martori sau de denunţători.
"Vreau să faceţi o distincţie între calitatea mea de om politic şi cea de primar al Craiovei deoarece cetăţenii vor să ştie care sunt acuzaţiile care se aduc primarului lor. Până săptămâna trecuta ei au auzit doar o parte, respectiv acuzaţiile de la DNA şi de la denunţătorul Petre Becheru, care a postat pe paginile sale de Facebook materiale denigratoare şi ameninţătoare la adresa mea. Eu am primit rechizitorul în data de 27 iulie, iar toată presa l-a primit în data de 19 iulie şi a fost invadată de materiale despre dosarul meu, iar eu nu am putut avea nicio reacţie până la primirea rechizitoriului. Concomitent, Petre Becheru s-a activat mediatic şi m-a numit beţivă, infractoare, mafiotă. Totul culminând cu faptul că am trimis un angajat de la Regia de Transport să îl ameninţe şi să îl mituiască pentru a retrage denunţul. Nu am nicio legătura cu acel angajat de la Regia de Transport Craiova. Îl cunosc pe acesta, dar nu am vorbit cu el de un an şi şapte luni. Îl cunosc doar din vedere. Petre Becheru este cel care l-a sunat şi l-a şi înregistrat pe acel angajat, pentru a provoca probabil un nou denunţ", a susţinut atunci primarul Craiovei, în faţa judecătorilor.
În aceeaşi zi în care s-a judecat cererea DNA de punere sub control judiciar a Olguţei Vasilescu, denunţătorul acesteia, Petre Becheru, a fost audiat la DNA, el declarând atunci că "doamna Olguţa" şi-a transformat instituţiile subordonate în structuri de tip mafiot, cu care face presiuni asupra martorilor.
Procurorii au susţinut că au formulat cererea de punere sub control judiciar a primarului Craiovei pentru că, după trimiterea în judecată, Olguţa Vasilescu a încercat să îl discrediteze pe martorul denunţător şi a postat pe pagina ei de Facebook acte din dosarul de urmărire penală, apoi i-a invitat pe simpatizanţii săi să facă aprecieri asupra probelor.
DNA a sesizat şi Consiliul Superior al Magistraturii, pentru postarea pe pagina de Facebook a Olguţei Vasilescu a unor documente din dosarul în care a fost trimisă în judecată.
Primarul Craiovei, Olguţa Vasilescu, a fost trimisă în judecată, pe 19 iulie, în dosarul în care este acuzată de luare de mită şi spălare de bani. În acelaşi dosar sunt judecaţi, de Tribunalul Bucureşti, Radu Cosmin Preda, administratorul public al Craiovei, şi Elena Daniela Popescu, reprezentant al unei asociaţii nonprofit.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, în anul 2012, cu prilejul campaniei electorale pentru alegerea primarului municipiului Craiova, mai mulţi oameni de afaceri au fost determinaţi de Olguţa Vasilescu, personal sau prin intermediul unor persoane din echipa de campanie, să facă diverse sponsorizări.
Procurorii spun că, în cadrul “donaţiilor”, Olguţa Vasilescu ar fi primit de la un om de afaceri, “ca urmare a exercitării influenţei sale politice”, suma de 25.000 de euro pentru plata concertului susţinut de un artist strain. Aceşti bani şi alţi 25.000 de euro, a căror provenienţă nu a fost stabilită de anchetatori, ar fi fost daţi în preziua concertului din 14 mai 2012, unui organizator de evenimente, care a dat întreaga sumă staff-ului artistului, conform contractului depus la dosarul cauzei.
Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că Olguţa Vasilescu a organizat în 2012, pentru susţinerea candidaturii sale la Primăria Craiovei, un concert al artistului Goran Bregovici. Costurile concertului şi cheltuielile de deplasare ale artistului au fost achitate, la cererea Olguţei Vasilescu, de un om de afaceri, ce urmărea să încheie contracte cu Primăria Craiova.
Anchetatorii susţin că, în acelaşi context şi în aceeaşi calitate, Olguţa Vasilescu şi-ar fi folosit influenţa pentru a obţine de la un alt om de afaceri a unor materiale electorale cu imaginea sa şi sloganuri de campanie electorală, în valoare de 44.241,96 de euro.
Într-un context, în anul 2014, Olguţa Vasilescu ar fi pretins şi primit de la mai mulţi oameni de afaceri care aveau în derulare contracte cu Primăria Craiova, pentru şi printr-o asociaţie nonprofit, cu titlu de mită, suma totală de 568.291,37 lei, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, au mai scris procurorii în rechizitoriu.
Lia Olguţa Vasilescu a fost aleasă în 5 iunie pentru un nou mandat de primar al Craiovei. Ea este membru PSD din 2007, preşedinte al organizaţiei municipale PSD Craiova şi vicepreşedinte al PSD la nivel naţional.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.