Fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu este audiat la DIICOT, miercuri, în dosarul Rompetrol 2, în care este acuzat de complicitate la delapidare şi abuz în serviciu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Sebastian Vlădescu, ministru al Finanţelor în perioada 2005 - 2007, respectiv în perioada 2009 – 2010, a fost citat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism să se prezinte miercuri pentru noi acte procedurale în dosarul Rompetrol 2, au declarat pentru News.ro surse judiciare.

La intrarea în sediul DIICOT, Sebastian Vlădescu nu a vrut să facă nicio declaraţie despre dosarul în care este cercetat.

Dosarul Rompetrol 2 este disjuns din cel în care au fost deja condamnate 12 persoane şi în care a fost judecat şi Dinu Patriciu. 

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, pe 31 mai, ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală a foştilor miniştri Mihai Tănăsescu, Sebastian Vlădescu, fost ministru al Finanţelor în perioada 2005 - 2007, respectiv în perioada 2009 – 2010, Gheorghe Pogea, ministru al Finanţelor în perioada 2008 – 2009, şi Dan Ioan Popescu, toţi fiind suspectaţi de comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la delapidare.

Anchetatorii au dispus, prin ordonanţa din 7 iunie, extinderea şi începerea urmăririi penale faţă de Mihai Tănăsescu, Dan Ioan Popescu, Sebastian Vlădescu şi Gheorghe Pogea pentru abuz în serviciu, complicitate la delapidare şi constituire a unui grup infracţional organizat. În 17 iunie, procurorii au pus sechestru pe bunuri mobile şi imobile ale foştilor miniştri.

Printre persoanele vizate în dosarul Rompetrol 2 mai sunt Sorin Marin, Alexandru Nicolcioiu, fost director general al Petromidia şi fost preşedinte al Consiliului de Administraţie al Rompetrol Rafinare, în prezent  şef al diviziei de Rafinare şi Petrochimiei în KMG (fostul Rompetrol Grup), Eric Florin Chiş, fost vicepreşedinte al grupului Rompetrol şi fost acţionar, şi Adrian Volintiru, fost preşedinte al AVAS în perioada noiembrie 2012 - noiembrie 2013, fost secretar de stat în Ministerul Economiei şi fost director financiar al Rompetrol.

“În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada septembrie-octombrie 2003, ministrul Finanţelor Publice, Tănăsescu Claudiu Mihai şi ministrul Economiei şi Comerţului, Popescu Ioan Dan, şi-au exercitat cu rea credinţă atribuţiile de serviciu, în urma unei înţelegeri cu Patriciu Dan Costache, George Philip Stephenson şi Nicolcioiu Alexandru, în sensul iniţierii şi promovării OUG 118/2003 prin care datoriile bugetare restante ale SC Rompetrol Rafinare SA la data de 30.09.2003 în cuantum de aproximativ 603.000.000 USD au fost convertite în obligaţiuni subscrise de către Ministerul Finanţelor Publice", potrivit DIICOT.

Procurorii au precizat că, la data de 24 octombrie 2003, în şedinţa de guvern a fost adoptată OUG 118/2003 cu nerespectarea dispoziţiilor HG 555/2001 şi a Legii 24/2000, nefiind respectate niciuna dintre etapele obligatorii prevăzute în cele două acte normative.

"În acest sens, de menţionat faptul că nota de fundamentare a OUG 118/2003 a fost prezentată pentru avizare Ministerului Justiţiei la data de 27.10.2003, conţinutul acesteia fiind însă diferit de conţinutul notei de fundamentare ce a stat la mapa actului normative”, mai arăta DIICOT.

Anchetatorii au dispus, în 22 aprilie, schimbarea încadrării juridice şi efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de 14 suspecţi, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, înşelăciune, delapidare, evaziune fiscală şi complicitate la aceste fapte, precum şi spălare de bani.

De asemenea, cei 14 suspecţi sunt urmăriţi penal şi pentru manipularea pieţei de capital prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare  “care dau sau ar putea da semnale false sau care induc în eroare în legătură cu cererea, oferta sau preţul instrumentelor financiare, care menţin prin acţiunea uneia sau a mai multor persoane acţionând împreună, preţul unuia sau al mai multora instrumente financiare, la un nivel anormal ori artificial, utilizare a informaţiei privilegiate”.

Prin aceeaşi ordonanţă s-a dispus introducerea în cauză ca părţi responsabile civilmente a Kaz Munay Gas International NV, SC Oilfield Exploration Business Solutions SA şi SC Rompetrol Rafinare SA, a precizat DIICOT.

Potrivit procurorilor, în 1998, mai multe persoane au constituit un grup infracţional organizat transfrontalier care a avut drept scop desfăşurarea unor ample activităţi infracţionale în vederea inducerii în eroare a autorităţilor române cu ocazia încheierii şi derulării unor contracte de privatizare, folosirea şi însuşirea sumelor de bani ce erau destinate bugetului consolidat al statului, neevidenţierea în actele contabile ale societăţilor pe care le controlau a operaţiunilor comerciale efectuate şi a veniturilor realizate, spălarea sumelor de bani rezultaţi din activităţile infracţionale şi externalizarea fondurilor astfel obţinute din activităţile infracţionale.

Anchetatorii susţin că grupul infracţional a urmărit dispariţia creanţelor statului din evidenţa contabilităţii publice (creanţele Libia şi Turkmenistan) delapidarea sumelor cuvenite bugetului de stat şi însuşirea acestora de către persoane care făceau parte din grupul Rompetrol, în acest sens fiind adoptată în 2003 şi o OUG prin care obligaţiile bugetare restante ale Rompetrol Rafinare, în valoare de aproximativ 603 milioane de dolari, au fost convertite în obligaţiuni subscrise de către Ministerul Finanţelor Publice. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.