Fosta soţie a lui Dan Condrea spune că patronul Hexi Pharma a fost agent SIE şi că a fost filat de SRI. Aceasta cere Tribunalului Bucureşti custodia copilului pe care îl are cu Dan Condrea.
“Dan Condrea a fost agent SIE. Ştiu pentru că l-am întrebat şi nu mi-a răspuns nimic, deşi el îmi răspundea mereu la întrebări. Dacă nu mi-a răspuns, înseamnă că era agent SIE. În tot anturajul nostru erau ofiţeri SIE şi SRI”, a spus Laura Georgescu, la Tribunalul Bucureşti, unde se judecă o cerere depusă de aceasta în ianuarie, pentru stabilirea programului de vizitare a copilului lor, care era în custodia lui Dan Condrea
Laura Georgescu a mai spus că are o listă cu numele unor politiceni care ar fi primit bani pentru ca afacerile Hexi Pharma să fie protejate. “În cadrul Hexi Pharma, protecţia a venit de la Comisia de la Camera de Sănătate”, a spus fosta soţie a lui Condrea.
După decesul lui Dan Condrea, fosta soţie a acestuia cere instanţei să îi acorde custodia copilului lor.
Comisia SRI a arătat, în urma controlului suplimentar asupra Serviciului, că Hexi Pharma, Dan Condrea sau alţi reprezentanţi ai firmei nu au constituit “un caz de securitate naţională”, iar aceştia “nu au făcut obiectul unor mandate de securitate naţională sau măsuri de supraveghere operativă”.
Procurorul general al Parchetului instanţei supreme, Augustin Lazăr, a declarat că nu crede că era necesar ca Dan Condrea să fie filat, precizând că nu existau suspiciuni că patronul Hexi Pharma ar fi vrut să se sustragă urmăririi penale.
Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, în vârstă de 41 de ani, a murit duminică, după ce a intrat cu maşina într-un copac, pe un drum judeţean, între localităţile Corbeanca şi Buftea.
Procurorii de la Parchetul instanţei supreme arătau, marţi, că trupul neînsufleţit al lui Dan Condrea a fost recunoscut fără echivoc de concubina acestuia, inclusiv după semnele particulare, însă se vor compara şi mostre de ADN. Anchetatorii mai arată că toate leziunile constatate de medicii legişti sunt cele produse în accidentul rutier.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.